- Copenhaga rămâne cel mai bun oraș de locuit din lume.
- Viena urcă pe locul doi cu punctaj maxim la sănătate.
- Melbourne, Sydney și Zurich completează top 5.
- Bucureștiul este pe locul 81 din 173 de orașe.
Să trăiești bine, să trăiești bine… dar în ce oraș trăiești cel mai bine? Copenhaga rămâne, pentru al doilea an la rând, cel mai bun oraș din lume în care poți locui.
Capitala Danemarcei ocupă primul loc în clasamentul Economist Intelligence Unit, care analizează 173 de orașe după cinci criterii: stabilitate, sănătate, cultură și mediu, educație și infrastructură. Copenhaga are în continuare scoruri perfecte la educație și infrastructură și obține punctaj maxim și la stabilitate, criteriu care măsoară criminalitatea și alte riscuri.
Pe locul al doilea este Viena, care are punctaj maxim la sănătate. Pe locul al treilea se află Melbourne, pe locul al patrulea Sydney, iar pe locul al cincilea Zürich, care a coborât din cauza unui scor mai slab la cultură și mediu.
Bucureștiul este pe locul 81 în acest clasament al celor mai bune orașe în care poți locui, cu un scor general de 66,5 din 100, același punctaj total ca Belgradul. Bucureștiul are un scor de 80 la stabilitate și de 73 la infrastructură. Cele mai slabe punctaje pentru capitala României sunt la sănătate, educație, cultură și mediu.