• Medicul Manuela Răvescu îți recomandă o rutină strictă, pe care să o aplici de fiecare data când revii acasă
  • Preșurile îmbibate cu o soluție pe bază de clor, spălarea mâinilor și dezinfectarea sunt esențiale
  • Mâinile trebuie dezinfectate doar în anumite situații, nu permanent

Dacă ai un motiv bun ca să ieși din casă, dar te temi că ai putea fi infectat, există o metodă de a te asigura că nu îți asumi niciun risc. Ți-o arată în detaliu, Manuela Răvescu, medic specialist dermatolog. Uite ce ai de făcut atunci când revii acasă:

  • Stropește covorul de la intrare cu o soluție care conține clor
  • Șterge-te bine pe picioare pe covorul imbibat cu clor, înainte să intri în casă
  • Intră, lasă pantofii la ușă, pe un alt covor stropit cu clor
  • Lasă cheile, ochelarii de soare și telefonul pe o tăviță pregatită special 
  • Lasă geanta într-un loc special, pe un șervet de hârtie
  • Mergi direct în baie și spală întâi mănușile, pentru a le putea scoate în siguranță.  Dă-le apoi jos cu grijă, astfel încât să nu atingi exteriorul. Pune-le într-o pungă de plastic pregătită dinainte, la fel și masca, apoi leagă pungile
  • Spală-te bine pe mâini și folosește apoi dezinfectant
  • Scoate pungile cu masca și manușile din casă și aruncă-le atunci când duci gunoiul
  • Scoate geaca și las-o la aerisit, împreună cu hainele si pantofii pe care i-ai avut afară
  • Revino la chei, ochelari și telefon și dezinfectează-le meticulos
  • Dezinfectează geanta
  • Revino la ușa de la intrare și dezinfectează clanța, yala și întrerupătorul pe care le-ai atins
  • Spală-te din nou pe mâini și folosește soluție pentru dezinfectare
  • Ține cont și de faptul că și curățenia în casă trebuie să fie mai riguroasă decât de obicei pentru a scădea cât mai mult șansele de supraviețuire ale virusului

Când este prea mult

Dezinfectatul mâinilor e esențial, pentru că virusul se răspândește cel mai repede prin contaminare directă. Dar nu trebuie să repeți obsesiv acest lucru, ci doar după ce ai venit de afară, înainte de masă ori dacă ai atins vreun obiect posibil contaminat. Chiar și așa, mâinile vor fi foarte uscate în această perioadă, iar dacă deshidratarea persistă, vor apărea mici crăpături. Nu doar că sunt dureroase, dar sunt căi foarte bune de intrare a diverșilor germeni. Așa că, după fiecare dezinfectare, folosește și o cremă hidratantă sau una repair&care. Seara, aplică o cremă mai grasă și înainte de asta, foloseste și o cremă epitelizantă.

Recomandări

CINE VA PRELUA ȘEFIA C.E.
NOU COD PENTRU SCHENGEN
NE LIPSEȘTE EDUCAȚIA FINANCIARĂ?
NE-A SALVAT VACCINUL?
CIOLACU: COALIȚIA NU SE RUPE
O ROMÂNCĂ ARBITREAZĂ LA UEFA