- Pentru a gestiona situația, trebuie să-ți dai seama ce îți dorești cu adevărat.
- Problemele din relația soților James și Geena sunt legate de veniturile salariale.
- Adrian Mitroi: O relație în care soția câștigă mai mult nu va funcționa, relația e compromisă.
Află povestea lui James și a Geenei, doi soți care au o situație complicată în relație, și anume- diferența între venituri. Geena câștigă 555.000 de dolari pe an, iar soțul ei aduce acasă 60.000 de dolari pe an. Este sau nu o problemă?
Funcționează sau nu o relație în care femeia câștigă mai mult decât bărbatul?
„Concluziile sunt negative, să știți. Este punctul de inflexiune de la care un cuplu este disfuncțional. El nu mai funcționează în parametrii normali din motivațiile psihologice, în primul rând, și de natură comportamentală, pentru că dacă un bărbat va face oricând ușor curte unei femei puțin mai sărace, o femeie avută nu va pierde prea mult timp cu un bărbat sărac, oricât de atrăgător ar putea să fie el și ar încerca să compenseze altfel”, a explicat Adrian Mitroi, profesor de finanțe comportamentale, pentru Aleph News.
„Acest echilibru și power play-ul care este într-un cuplu de salariu mai ales în lumea anului 2024, în care doamnele sunt foarte bine poziționate, în România, în mod special, În medie, o româncă câștigă ușor deja mai bine decât un român pentru aceeași calificare și responsabilitate la job. Suntem cred că, țara cea mai avansată din Uniunea Europeană în respectul pe care îl arătăm partenerilor noastre și doamnelor”, a adăugat Adrian Mitroi.
„În principiu, relația nu va dura mai mult de 3 ani și jumătate, și aceia, cu dificultăți”.