Cum pot fi evitate toxiinfecțiile alimentare pe perioada anotimpului cald

Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) lansează un set de recomandări pentru evitarea toxiinfecţiilor alimentare vara. Neregulile pot fi sesizate la un call center.

Sfaturile ANSVSA către consumatori:

– să cumpere produse alimentare numai din locuri sau spaţii înregistrate sau autorizate sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor, pentru că le oferă garanţia unor produse sigure, care au fost obținute în unități autorizate/înregistrate aflate sub supravegherea medicilor veterinari oficiali/inspectorilor oficiali din cadrul ANSVSA, sunt controlate sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor şi care sunt depozitate în condiţii corespunzătoare de temperatură şi igienă.

– să nu cumpere produse alimentare expuse la vânzare în locuri şi condiţii necorespunzătoare (pe stradă, din portbagajul maşinilor etc.) cu atât mai mult în cazul alimentelor uşor perisabile – carne, peşte, ouă, lapte şi produse lactate.

– să aleagă alimentele cu atenţie, ținând cont de aspect, miros, termen de valabilitate.

– să ia în considerare temperatura la care trebuie păstrate alimentele ce necesită păstrare la rece.

– să verifice prospeţimea în momentul achiziţionării – să nu cumpere alimentele cu miros neplăcut sau având culoarea, consistenţa modificată sau care prezintă mucegai pe suprafaţă.

– să nu cumpere produse care poartă indicaţiile “păstraţi la frigider”, “păstraţi la rece” sau “păstraţi în congelator” şi care nu au fost depozitate în condiţii de refrigerare sau congelare.

– cât mai repede posibil după cumpărare, alimentele de origine animală să fie introduse în frigider, unde se păstrează astfel: carnea refrigerată, laptele, produsele din lapte şi ouăle, la o temperatură de refrigerare de preferinţă între 0˚C+4˚C şi separat în funcţie de categoria de produs, iar carnea congelată la o temperatură cât mai scăzută, respectiv sub -18˚C.

– să ambaleze separat alimentele care urmează a fi depozitate în frigider şi să le menţină în decursul perioadei de valabilitate, la temperaturile indicate pe ambalaj.

– să păstreze alimentele gătite în recipiente acoperite.

– produsele care au fost decongelate să nu se recongeleze, pentru a fi preparate sau consumate ulterior.

– să îndepărteze alimentele alterate, care sunt o sursă de contaminare pentru celelalte alimente.

– să spele bine fructele şi legumele înainte de a le depozita în frigider şi înainte de a le consuma.

Românii pot sesiza nereguli din domeniul siguranţei alimentelor apelând gratuit, din orice rețea de telefonie, numărul de telefon al Call Center-ului ANSVSA: 0800 826 787.

Exit mobile version