• Tulburările de alimentație au un impact asupra oamenilor de orice vârstă, sex și origine, spun experții, iar un studiu arată că până la 5% dintre copiii cu vârste de 9 și 10 ani prezintă comportamente alimentare dezordonate.
  • Părerea adulților poate avea un impact serios.
  • Există mai multe modalități prin care adulții pot modela conversația pentru a-i ajuta pe copii cu greutatea, astfel încât să nu îi predispună pe aceștia riscului unei tulburări de alimentație.

Copilul Oonei Hanson a venit, într-o zi, de la școală cu dorința de a mânca mai sănătos, ceea ce a fost considerat o evoluție pozitivă, relatează CNN. Dar șase luni mai târziu, copilul ei era în spital cu o tulburare de alimentație.

Hanson, stabilită în Los Angeles, a lucrat ani de zile ca profesoară de copii și, având o pregătire în psihologie educațională, a crezut că știe tot ce trebuie pentru a evita tulburările alimentare la copiii ei. Dar a spus că experiența ei a arătat cât de mult mai au de învățat familiile.

Tulburările de alimentație au un impact asupra oamenilor de orice vârstă, sex și origine, spun experții, iar un studiu publicat la 1 august în JAMA Pediatrics arată că până la 5% dintre copiii cu vârste de 9 și 10 ani prezintă comportamente alimentare dezordonate, citat de aceeași sursă.

Recomandări

ZIUA FEMEILOR DIN MUZICĂ
MOLDOVA SE PREGĂTEȘTE DE ADERARE
EUROPA ÎNVINGE CRIZA ENERGETICĂ
PRĂBUȘIREA PODULUI DIN BALTIMORE
CILLIAN MURPHY A DEVENIT VEGAN
GOSLING ÎȘI FACE COMPANIE DE PRODUCȚIE

„De unde provin aceste tulburări este o întrebare complicată”, a declarat Tom Quinn, director de afaceri externe al organizației caritabile Beat, cu sediul în Marea Britanie, cunoscută anterior sub numele de Eating Disorders Association.

„Tulburările de alimentație pot avea rădăcini în traume, genetică, imaginea corporală, presiunea societății, perturbări în alimentație sau o combinație a tuturor acestora”, a spus Quinn.

Însă, cert este că părerea adulților poate avea un impact serios. Un studiu publicat în luna iulie în revista BMJ a analizat modul în care elevii au reacționat atunci când școlile cântăreau copiii și notificau familiile, anunțându-le dacă copilul era considerat într-un interval de greutate sănătos.

Elevii, chiar și cei cărora li s-a spus că se află într-un interval de greutate normal, au fost mai predispuși să încerce să slăbească după ce familiile au primit scrisorile, a arătat studiul.

În mod clar, discuțiile negative despre greutate pot fi dăunătoare, dar studiul a sugerat că și comentariile pozitive se pot întoarce împotriva lor.

Există mai multe modalități prin care adulții pot modela conversația pentru a-i ajuta pe copii cu greutatea, astfel încât să nu îi predispună pe aceștia riscului unei tulburări de alimentație, au spus experții.

Echilibru la fiecare masă

Biscuiți, broccoli, pește la grătar, înghețată, cartofi prăjiți și migdale: Sunt șanse să vă puteți uita imediat la listă și să distingeți care credeți că sunt bune pentru dumneavoastră și care sunt rele. Etichetarea alimentelor în acest fel poate contribui, de fapt, la o relație proastă cu mâncarea, a spus Hanson.

„Multe dintre aceste mesaje despre mâncare și corp vin prin intermediul acestor cai troieni”, a spus ea. „O mulțime de comportamente sunt descrise ca fiind comportamente sănătoase când, de fapt, sunt foarte asemănătoare cu comportamentele legate de tulburările de alimentație.”

„În loc să vorbim despre alimente ca fiind bune sau rele, sănătoase sau nesănătoase, poate fi util să ne concentrăm asupra echilibrului”, a declarat Lisa Damour, un psiholog clinician din Ohio specializat în dezvoltarea fetelor adolescente.

„Ceea ce au nevoie corpurile lor va include multe fructe și legume, multe proteine sănătoase, poate ar trebui să se includă și alimente care sunt răsfățuri doar pentru că sunt distractive de mâncat”, a spus Damour.

„Există o mulțime de conversații pe care adulții le pot avea cu proprii lor copii și care nu au nimic de-a face cu discuțiile despre kilograme”, a adăugat ea.

Fi atent la ce model transmiți propriului copil

Este important să fiți atenți nu doar la ceea ce le spuneți copiilor dumneavoastră despre greutatea lor, ci și la ceea ce vă aud spunând despre propria dumneavoastră persoană, dar și despre ceilalți.

„Poate că este vorba de a admira corpul cuiva de la televizor, de a complimenta pierderea în greutate a unui prieten sau de a vă plânge despre propriile nesiguranțe. Oricare ar fi modul în care vă abordați propria greutate, copiii dumneavoastră vor începe probabil să-și modeleze opinia pe baza a ceea ce aud.”, a spus Hanson.

Și o mare parte din ceea ce aud le spune că a lua în greutate este rău.

„O mare parte din modul în care copiii învață să navigheze în lume este prin observare”, a spus Damour. „Un bun punct de plecare ar fi examinarea modelelor din casă”.

Schimbarea modului în care vorbiți despre corp în preajma copiilor dumneavoastră este un loc puternic de unde puteți începe, dar poate fi dificil să renunțați la rușinea și stigmatul din propriul vocabular. În acele cazuri în care un comentariu critic sau o laudă la adresa pierderii în greutate a cuiva se strecoară, Hanson recomandă să vorbiți cu copilul dumneavoastră despre ceea ce s-a întâmplat.

„Întoarceți-vă asupra ceeea ce spuneți. Știi, ne făceam bagajele pentru excursie și am scos pantalonii scurți de anul trecut și nu mi se potriveau, iar eu am spus niște lucruri foarte urâte despre corpul meu. Asta vine dintr-un mod vechi de gândire, iar eu chiar încerc să mă gândesc la mine într-un mod diferit”, a sugerat Hanson.

Nu te concentra doar asupra aspectului

Criticarea greutății și a corpului poate avea un efect negativ, dar cum rămâne cu replicile pozitive despre corp, cum ar fi „ești atât de frumoasă” sau „cum de ești într-o formă atât de bună”?

Și acest lucru este complicat, spun experții.

„Nu am de gând să spun cuiva că nu poate spune copilului său că este frumos”, a spus Damour. Dar „ceea ce vrem să facem este să ne asigurăm că suntem cu adevărat atenți la cât de mult din timp comentăm despre aspectul unui copil”.

Există atât de multe modalități de a vorbi despre corpul unui copil în moduri care nu se concentrează doar pe aspect, cum ar fi să le complimentezi puterea sau grația și să subliniezi toate lucrurile minunate pe care corpul lor le permite să le facă, a mai adăugat ea.