De ce apar grețurile în sarcină? Cercetătorii de la Cambridge au descoperit cauza

Grețurile din timpul sarcinii sunt cauzate de un hormon produs de bebeluș. La această concluzie au ajuns cei de la Universitatea Cambridge.

În mod special, femeile care au niveluri scăzut ale hormonului GDF15 înainte de sarcină, în mod natural, tind să fie mai sensibile la creșterea acestuia, în primul trimestru, sugerează cercetarea. În cazuri extreme pot necesita inclusiv tratament spitalicesc, notează The Guardian.

Acest GDF 15 este un hormon cardiac, inhibitor al apetitului, foarte cunoscut și de cei care se luptă cu obezitatea. El este eliberat după ce faci exerciții fizice, spre exemplu, însă este produs în concentrații reduse în majoritatea organelor corpului.

Greața afectează aproximativ 80% dintre femei în sarcină

Grețurile afectează aproximativ 80% dintre femei, la un moment dat, în timpul sarcinii. Aproximativ 2% dintre femei se confruntă cu o formă extremă de greață matinală, numită hyperemesis gravidarum (HG), care poate duce la scădere în greutate, deshidratare și spitalizare. Cercetătorii au descoperit că o variantă genetică rară, care crește riscul de a dezvolta aceste stări de rău în sarcină, este legată de niveluri mai scăzute ale hormonului din sânge și țesuturi la femeile care nu sunt însărcinate.

De cealaltă parte, femeile care suferă de beta-talasemie, o afecțiune a sângelui moștenită, care poate provoca anemie, au în mod natural niveluri foarte mari de GDF15 înainte de sarcină, așa că nu suferă de greață sau vărsături. Un lucru este cert, organismul nostru este diferit la fiecare în parte, funcționează după propriile reguli, iar nivelul la care se schimbă corpul nostru în sarcină diferă cu siguranță de la o femeie la alta.

Citește și

Exit mobile version