Descoperire uimitoare în Marea Neagră: au fost găsite stridii de Pacific pe malul mării noastre. Descoperirea i-a uimit chiar şi pe biologi, pentru că astfel de scoici nu trăiesc în mod normal în apele mării noastre.

Populaţia de stridii este foarte mică, ea trebuie să-şi găsească locuri dure unde să se poată fixa.

Momentan există un număr limitat, dar specia s-a acomodat şi a început să se reproducă.

Recomandări

PUTIN: VOM DOBORÎ TOATE AVIOANELE F-16 TRIMISE UCRAINEI
SBF PRIMEȘTE 25 DE ANI DE ÎNCHISOARE
ZIUA FEMEILOR DIN MUZICĂ
ȘTII DE VREME? VINE VARA-N TOATĂ ȚARA
MOLDOVA SE PREGĂTEȘTE DE ADERARE
ROTAȚIA PĂMÂNTULUI A ÎNCETINIT

Această stridie de Pacific are o creştere interesantă; în primul an de viaţă ajunge până la 5 cm. Pot să ajungă şi la dimensiuni mari până la 20 – 21 cm, iar ca ani până la 50-100 de ani”, explică biologul marin Elena Buhaciuc.

Stridia de Pacific nu se compară cu speciile autohtone care ajung în farfuriile turiştilor. Aceasta creşte repede, are un gust deosebit şi e celebră pe plan mondial, în gastronomie.

De cele mai multe ori, un invadator, o specie nouă pentru un ecosistem nu este cea mai bună ştire, dar de data aceasta având în vedere că există o nişă lăsată liberă şi specia în cauză este şi un filtrator natural prin excelenţă nu poate fi decât o ştire îmbucurătoare”, spune Răzvan Popescu Mirceni, biolog marin.

Molusca japoneză va avea o singură problemă în Marea Neagră: va trebui să găsească un suport dur pe care să se fixeze. Litoralul românesc este în general nisipos.

Adrian Bîlbă, directorul Delfinariului din Constanţa, spune că „aceasta are nevoie de un substrat dur pentru fixare, deci asta este o limită pentru stridii: e nevoie de o zonă de rocă sau de stabilopozi, o zonă unde să se poată prinde”.

Populaţia de stridii din Pacific e foarte mică, iar dacă se va dezvolta, iubitorii fructelor de mare vor fi cei mai încântaţi.