• Studiul face o simplă asociere între dormitul prelungit şi reducerea riscului de boli de inimă.
  • Cercetarea a avut la bază datele a 90.903 de subiecţi care au fost implicaţi în proiectul UK Biobank.
  • Participanţii au fost împărţiţi în patru grupuri în funcţie de cantitatea de somn suplimentar sau „compensat” pe care au putut să o „recupereze” în timpul weekendului.

Un studiu realizat de cercetătorii din China arată că persoanele care au avut un somn prelungit în weekend aveau cu 19% mai puţine şanse să dezvolte boli de inimă, scrie NBC News.

Cercetarea a avut la bază datele a 90.903 de subiecţi care au fost implicaţi în proiectul UK Biobank, iar scopul a fost de a evalua relaţia dintre bolile de inimă şi „somnul compensat”, definit ca recuperarea somnului pierdut în timpul weekendului.

Pentru acest studiu, participanţii au fost împărţiţi în patru grupuri în funcţie de cantitatea de somn suplimentar sau „compensat” pe care au putut să o „recupereze” în timpul weekendului.

Recomandări

SONDA PARKER ATINGE SOARELE
MUSK MIZEAZĂ PE AFD
SECRETE DESPRE UNIVERS
CE NU POȚI VIZITA ÎN 2025?
CÂT DE SĂNĂTOS E MOȘU?
SOLSTIȚIUL DE IARNĂ

Rezultatele, care au avut la bază o monitorizare medie de aproape 14 ani, au arătat că participanţii care au compensat cu cel mai mult somn suplimentar în weekend aveau cu 19% mai puţine şanse să dezvolte boli de inimă, comparativ cu grupul care a dormit cel mai puţin în weekend. 

Cu toate acestea, studiul nu evidenţiază o cauză directă, ci face o simplă asociere între dormitul prelungit şi reducerea riscului de boli de inimă.

Dr. Muhammad Adeel Rishi, profesor asociat la Facultatea de Medicină a Universităţii Indiana, a afirmat pentru NBC News că dormitul mai lung în weekend poate diminua parţial datoria de somn, reducând astfel oboseala.

Citește și