- Tot mai mulți părinți aleg taberele de echitație ca vacanțe de vară alternative.
- Unele centre oferă cursuri de dezvoltare personală prin interacțiunea cu caii.
- Echitația dezvoltă echilibrul, disciplina și încrederea copiilor.
Vacanța de vară e aici și odată cu ea apare și întrebarea: Ce activități faci cu cel mic? În loc să-l vezi cu tableta în mână sau în drum spre mall, propune-i o aventură diferită: călăria. Mai mult decât un joc, echitația e o școală de disciplină, echilibru, curaj…și o pasiune care îl poate ține ocupat toată vara. Dar, cum îl ajuți să pornească în această călătorie?
Advertisment
Ce beneficii are echitația pentru copii, pe lângă distracție?
George Culda, Președintele Asociației „BateȘaua Să Priceapă Iapa”: „Școala e o școală a echilibrului total, fizic și mental, pe bicicletă și pe cal. Fizic înseamnă cătot corpul deprinde mișcări, flexibilitate, elasticitate, efort, viteză de reacție. Mental înseamnă că trebuie să fii concentrat, focalizezi, ești mereu atent, ai atenție distributivă, anticipezi și evaluezi”.
De la ce vârstă pot începe cei mici echitația?
George Culda: „La patru ani, la cinci ani îl plimbi pe copil, stă lângă cal, descoperă faptul că un cal tropăie, unori mai dă din cap, se familiarizează cu reacțiile calului. De la șapte, opt ani în sus, depinde de fiecare copil în parte, pot să înceapă antrenamente, inițiere, cu mici exerciții de echilibru, de orientare. Dar trebuie determinare. Trebuie să fie nu doar pasiune, trebuie să fie și determinare. Calul este oglinda ta”.
Recomandări
Cât trebuie să scoată din buzunar pentru cursuri sau pachete?
George Culda: „Pachetele de 10-12 ședințe sunt pentru agrement. Abonamentele de jumătate de an sau de un an de zile, cu prezență minim o dată pe săptămână, încep să fie considerate ca antrenamente. Cu 10 ședințe descoperi. Ai parte de o experiență revelatoare care te ajută să descoperi cum e sus pe cal”.
Citește și
- Dalai Lama vrea să trăiască până la 130 de ani. Liderul tibetan împlinește astăzi 90 de ani
- Ediția din 2025 a Turul Franței a început din Lille. Ce aduce nou traseul din acest an
- Grecia a fost lovită de 7 incendii majore în doar 4 zile. Nikos Koudunis, medic: „Nu mai există nicio zonă sigură în țară”