- Elon Musk susține că inteligența artificială va depăși capacitatea oamenilor „în mai puțin de cinci ani“.
- Amenințarea inteligenței artificiale este mult mai aproape decât se estima anterior, avertizează miliardarul.
- În 2016, Musk spunea că oamenii riscă să ajungă să fie tratați ca animalele de companie de către inteligența artificială, cu excepția cazului în care ar fi dezvoltată o tehnologie care poate conecta creierele la computere.
Elon Musk a avertizat că oamenii riscă să fie depășiți de inteligența artificială în următorii cinci ani. Predicția a fost făcută după o revizuire semnificativă a estimărilor anterioare ale așa-numitei singularități tehnologice, când inteligența artificială depășește inteligența umană și se dezvoltă într-un ritm accelerat de neînțeles, scrie The Independent.
Miliardarul a avertizat constant privind amenințarea pe care o are inteligența artificială avansată în ultimii ani asupra existenței umane, însă acum a spus clar într-un interviu pentru The New York Times că tendințele actuale sugerează că inteligența artificială ar putea depăși oamenii până în 2025.
În ciuda acestui fapt, el crede că problema nu este înțeleasă în mod corespunzător: „Evaluarea mea cu privire la motivul pentru care inteligența artificială este trecută cu vederea de oameni foarte deștepți este faptul că oamenii foarte deștepți nu cred că un computer poate fi vreodată atât de inteligent pe cât e de fapt. Și acest lucru, care e dovada unei mândrii excesive, este, evident, fals“.
„Ne îndreptăm spre situația în care inteligența artificială este mult mai «deșteaptă» decât oamenii și cred că până ajungem acolo mai sunt mai puțin de cinci ani. Dar asta nu înseamnă că totul merge în iad în cinci ani. Înseamnă doar că lucrurile ajung instabile sau ciudate“, a mai explicat proprietarul Tesla.
- Sebastian Stan și Annabelle Wallis au devenit părinți pentru prima dată
- Sophie Woods a parcurs aproximativ 2.000 de kilometri în doar 29 de zile pe traseul montan Via Alpina
- 25 de state americane au deschis o acțiune în instanță contra noului pachet de taxe vamale impuse de administrația Trump
- Balaji Srinivasan încearcă să creeze o țară după propriile reguli. Caută rezidenți cu viziuni libertariene și pronataliste
- Mamaia inaugurează două noi puncte „instagramabile” pentru turiști, în timp ce Vila Regală și Centrul Vechi al Constanței continuă să se degradeze
