- Mihnea a fost admis la cinci facultăţi din Marea Britanie, dar renunţă la studiile în străinătate
- Din cauza Covid-19 în UK, Mihnea va trebui să plătească 9250 lire pe an, taxa la facultate, dar va face cursuri doar online
- Mihnea a fost admis şi la Politehnică, în Bucureşti, iar acum va păstra şi Dacia 1300 pe care voia să o vândă pentru a avea bani în Anglia
Mihnea este unul dintre cei peste 9 000 de tineri români care au fost admişi, anul acesta, la universităţi din Marea Britanie. A fost acceptat la cinci facultăţi. A reuşit să-şi crească punctajul la dosarul de admitere după ce a transformat bătrâna Dacia 1300, a bunicului, într-o maşină a viitorului. Plănuia să vândă maşina pentru a avea bani în Anglia. Acum, Mihnea renunţă la studiile în străinătate. Reprezentanţii facultăţii l-au anunţat că, din cauza pandemiei de COVID-19, cursurile vor fi doar online. Va trebui să plătească, însă, toate taxele care se ridică la peste 9 000 de lire pe an.
Mihnea Dinică. viitor student: „Nu vom avea activităţi care să implice grupuri de studenţi. Totul se va ţine online, din cămin.(…) M-am gândit că ar fi mai potrivit să aleg facultatea, măcar licenţa, în România, la Bucureşti. E şi mai aproape şi de casă şi nu sunt costurile atât de ridicate. În Anglia, taxa e de 9250 de lire pe an, doar facultatea. De la 6 000 de lire în sus, căminul.”
Uite ce spune Mariana Dinică, mama lui Mihnea: „Am mari temeri că mulţi dintre profesorii cu vocaţie sau tinerii promiţători se pierd în promiscuitatea sistemului românesc de educaţie. Am speranţa că, în învăţământul occidental, asemenea accidente sunt mai puţin probabile.”
Vei fi uimit de ce a reușit Mihnea să facă cu Dacia lui: „Prin apăsarea unui buton pe telefon o putem deschide, o putem închide… Sau, la fel, prin comandă vocală: «Dacie, deschide!»… Maşina s-a deschis.”
„Dacă rămân în România, automat, nu mai vând nici maşina. Nu-mi dau proiectul“, mărturisește el.
- Swipe, match, chat, dar fără sex? În 2024, unul din patru tineri sub 30 de ani nu făcuse deloc sex într-un an
- Ciucu schimbă regulile pentru trotinetele electrice. Cine mai are voie să le închirieze și unde pot circula
- Franța trimite un avion de patrulare maritimă în România. Aeronava ATLANTIQUE 2 execută misiuni de supraveghere și recunoaștere în vestul Mării Negre
- BREAKING. Partidul Likud al lui Netanyahu a câștigat alegerile parlamentare din Israel, însă nu are majoritate pentru a guverna, după numărarea a peste 72% dintre voturi. Trump: „Susținerea pe care i-am acordat-o l-a ajutat considerabil pe Netanyahu”
- „Maxxing” a fost ales cuvântul anului 2026