- Amie Balesky a spus că a văzut spiritele prin „ochii minții” și că acestea îi păreau ca niște valuri colorate, dar alte persoane au susțin că li s-a întâmplat altfel.
- Într-o postare pe care a împărtășit-o pe TikTok, ea a spus că „ochiul minții” ei vede foarte diferit de ochii ei fizici atunci când vine vorba de depistarea spiritelor.
- Femeia care vorbește cu fantomele dezvăluie cum arată spiritele și cum le vede în „ochii minții” ei.
O vorbitoare care susține că vorbește cu fantome a povestit cum a putut „vedea” spiritele printre noi, descriindu-le ca pe niște „blițuri” în aer.
Amie Balesky, în vârstă de 33 de ani, din Texas, SUA și-a descoperit abilitatea de a comunica cu fantomele după ce a avut patru experiențe de moarte apropiată.
„Darurile mele au fost nebănuite! Conexiunea cu spiritele a crescut, clienții mei au crescut, experiențele mele au crescut”, a detaliat ea într-un videoclip TikTok.
Într-o postare pe care a împărtășit-o în iunie, ea a spus că „ochiul minții” ei vede foarte diferit de ochii ei fizici atunci când vine vorba de depistarea spiritelor.
„Astăzi a trebuit să fac câteva teste și analize imagistice la un spital. Locul unde mi se fac aceste analize imagistice se afla în centrul oncologic al spitalului”, a spus Amie.
„Erau toți acești oameni care stăteau în sala de așteptare, pentru a-și face analizele. Și vreau să vă spun că aerul era închis…”
@thebalesky What Spirits look like to a Medium. This is how I “see” them. #medium #love #family #cancer #forever ♬ Cornfield Chase - Hans Zimmer
„Aproape fiecare persoană are această radiație în jurul ei, este ca o energie statică, este ceea ce îmi place să numesc aura corpului – ca un câmp electromagnetic. Asta este ceea ce reprezintă spiritul, parcă sunt perturbări pozitive sau negative și dacă poți să te conectezi la aceste spirite, asta este ceea ce înseamnă canalizare.”
Amie a spus că, prin ochii minții sale, a învățat cum arată un bărbat sau o femeie, cum arată relația tată/mamă/copil.
„Am învățat ce înseamnă diferitele lor culori – nu doar pe aura lor, ci și cum se prezintă. Am învățat cum se simte spiritul dacă este cu adevărat preocupat de ceea ce trăiești, sau dacă este doar îngrijorat și știe că vei fi bine.”
Amie a clarificat apoi în comentarii și a spus că spiritele sunt „ca o tulburare, ca niște valuri cu culori și sentimente”.
Ea a adăugat: „Spiritul nu se poate manifesta pe deplin în ochii fizici. Este foarte dificil.”
Unii internauți care au pretins că au abilitatea de medium au spus că văd spiritele în mod diferit.
Unul dintre ei a împărtășit: „Prietena mea este medium și a spus că spiritele arată ca niște oameni obișnuiți, uneori nici nu-ți poți da seama că sunt morți.”
„Fiica mea spune că este ca o umbră de mormânt cu un „contur” alb, uneori de altă culoare”, a scris altul.