• Rețelele sociale au devenit un refugiu
  • Specialiștii spun că folosirea în exces a Social Media este un semn al depresiei
  • Psiholog: Preluăm stările emoționale de la oamenii pe care îi observăm

Facebook, Insta, Tik Tok, Twitter, Youtube, Snapchat… Toți am folosit mai mult rețelele sociale în timpul pandemiei.

Psihologii spun că ai reacționat cât se poate de normal, având în vedere că te-ai simțit mai singur ori mai temător. Dar, dacă stai și te gândești mai bine, Social Media nu te-a ajutat, de fapt, mai deloc.

Bianca Pescaru, psiholog clinician și psihoterapeut: „Utilizarea în exces a rețelelor sociale și, implicit, accesarea unor știri care ne afectează emoțional, evident că ne poate conduce către stări anxioase. Asta ne-a făcut să căutăm informații, deci să fim avizi de informații fără să ne dăm seama sau fără să știm că accesarea acestor informații nu ne ajută. Prin intermediul neuronilor oglindă, preluăm stările emoționale ale oamenilor pe care îi observăm.“

Nicoleta este o fire foarte sociabilă. Însă, la fel ca mulți dintre noi, din martie încoace, a stat mai mult acasă. Așa că Nicoleta a fost nevoită să caute metode alternative de a se vedea cu gașca ei de prieteni. Și cel mai la îndemână au fost rețelele sociale.

„Acum trebuie să ne adaptăm și folosim mult mai mult rețelele de socializare: Facebook, Instagram, Twitter. Ne trimitem filmulețe amuzante, căutăm des și articole despre acest virus, astfel încât să rămânem informați“, spune Nicoleta.

Îți mai spun că, potrivit unui studiu realizat la Universitatea din Pennsylavia, 20% dintre oameni au avut traume secundare din cauza pandemiei și au ajuns să-și verifice telefonul la fiecare 5 minute.

Recomandări

PUTIN: VOM DOBORÎ TOATE AVIOANELE F-16 TRIMISE UCRAINEI
SBF PRIMEȘTE 25 DE ANI DE ÎNCHISOARE
ZIUA FEMEILOR DIN MUZICĂ
ȘTII DE VREME? VINE VARA-N TOATĂ ȚARA
MOLDOVA SE PREGĂTEȘTE DE ADERARE
ROTAȚIA PĂMÂNTULUI A ÎNCETINIT