- Atât numărul cât și intensitatea incendiilor din Siberia, dar și din unele părți din Alaska au crescut de la jumătatea lunii iunie.
- Emisiile de carbon au înregistrat cea mai mare creștere: 59 de milioane de tone de CO2 – din 2003, de când au început raportările.
- Pompierii folosesc metoda inseminării norilor pentru a stinge flăcările.
Incendiile de vegetație din Siberia care au izbucnit în urma temperaturilor ridicate, se potolesc, anunță serviciul Forestier din Rusia. Pentru a stinge focul, rușii au folosit metoda care accelerează formarea norilor și stimulează precipitațiile, relatează AFP.
Pompierii au utilizat aeronave cu ajutorul cărora împrăştie substanţe chimice în norii de deasupra unor zone izolate din nordul regiunilor Krasnoiarsk şi Irkuţk din Siberia.
Agenția forestieră rusă a spus că s-au desfășurat activități pentru combaterea a 158 de incendii forestiere care acoperă 46.261 de hectare începând de vineri.
Aproape de sfârșitul lunii iunie, în Siberia, deasupra Cercului Polar, s-au înregistrat 38 de grade Celsius. Media maximelor pentru luna iunie în Verkhoyansk fiind de 20 de grade.
Cea mai joasă temperatură înregistrată în Verkhoyansk este de -67,8 grade Celsius, a fost pe 5 februarie 1892.
Imagini noi din satelit arată că cele mai mari incendii sunt în regiunea Yakutia din Rusia, care este puțin populată și se învecinează cu Oceanul Arctic.
Programul forestier Greenpeace Rusia, care analizează datele din satelit, a declarat sâmbătă că un total de 9,26 milioane ha – mai mare decât dimensiunea Portugaliei – au fost afectate de incendii începând cu anul 2020.
- Unde mergi cu copilul în București în vacanța de toamnă? Descoperă spectacole, ateliere, muzee interactive și activități pentru toate vârstele
- Poate un robot să devină bonă? Faraday Future testează interacțiunea unui robot de 90.000 de dolari cu adulții și copiii din Brooklyn
- The Telegraph: Putin intenționează să folosească discuţiile de pace privind Ucraina pentru a determina NATO să revină la postura sa militară din 1997
- Avertismentul miniștrilor europeni ai Apărării, reuniți în Franța: „Putin nu vrea pace. Va fi o iarnă brutală pentru Ucraina”
- Mercurul, transformat în aur. Ce metodă a folosit compania americană Marathon Fusion