Locuințele, poluate de cinci ori mai mult decât în exterior. Care sunt cele mai nocive obiceiuri

  • Casele noastre sunt adevărate surse de poluare
  • Aerul din interior e de până la cinci ori mai poluat decât în exterior

„Sunt multe cauze de poluare în încăperi. Sigur, cea mai frecventă este fumatul. Dar, dincolo de fumat este cum se încălzeşte casa, combustibil fosil sau nu, cum se găteşte, cum se ventilează o încăpere, ce umezeală este în încăpere. Să nu uitam că un poluant foarte grav, rar, dar foarte grav este monoxidul de carbon care poate să ucidă foarte rapid într-o încăpere care este încălzită impropriu”, explică medicul pneumolog Traian Mihăescu.

Plantele te pot scăpa, în mare măsură, de poluarea din locuință.

„Dacă ar fi să dăm câteva exemple de astfel de plante care se şi îngrijesc uşor şi se şi găsesc uşor şi au şi un preţ accesibil ar fi spathiphyllum cunoscut popular ca şi crinul păcii, iedera, sansevieria şi aloe vera. Sunt non-alergenice şi pot fi ţinute cu siguranţă şi în dormitor”, precizează Ștefana Chivoiu, specialist marketing Floria.ro.

Dar dacă n-ai timp de îngrijitul florilor, ia-ți un purificator din comerț: găsești în magazine pentru toate buzunarele. Prețurile pornesc de la 50 de lei şi pot ajunge până la peste 17.000 de lei. Oana Neneciu a apelat la un astfel de aparat.

„Măsoară particulele de PM 2,5, care sunt particule în suspensie de praf cu diametrul foarte mic. Acestea sunt şi cele mai periculoase pentru că ne intră direct în plămâni. Trage aerul, îl purifică si apoi îl scoate curat. Problema poluării în Bucureşti este deja una foarte bine cunoscută. Pentru cineva care are probleme respiratorii şi care are şi copii eventual mici, prin casă, este o soluţie”, povestește Oana.

Într-o locuință este foarte importantă și ventilarea adecvată şi frecventă. Evită umezeala și folosește hota atunci când gătești. Poți apela și la device-uri care îți monitorizează dioxidul de carbon și umezeala.