• Mâncăm 5 grame de plastic pe săptămână, care este echivalentul unui card bancar.
  • România se află pe locul 26 din cele 27 de țări ale Uniunii Europene cu un procent de reciclare de 11 la sută din totalul de deșeuri.

Vestea care te va lăsa fără cuvinte: mâncăm plastic, la propriu. Cam 250 de grame pe an. Așa arată o compilație de peste 50 de studii, realizate de
Universitatea Newcastle din Australia.

De unde vin toate aceste particule de plastic pe care le consumăm?

Aceste mici particule provin din anumite fibre ale țesăturilor artificiale, granulele din unele paste de dinți, le putem găsi în apă, bere și chiar sare. Bucățile mari de plastic nerecilate sau aruncate își fac drum spre râuri, apoi în mări unde sunt consumate de vietățile marine. Așa că de fiecare dată când ai ceva în farfurie, gândește-te cum poți să contribui la reciclare, pentru că ești afectat direct.

Ce cantitate de plastic consumăm, mai exact?

Consumăm, în medie, 5 grame de plastic pe săptămână, care este echivalentul unui card bancar. Adică o piesă de lego mare pe lună sau o cască de pompier pe an. Un fragment de conductă în 4 ani. Într-o viață putem ajunge să consumăm 20 kg de plastic.

Recomandări

CINE VA PRELUA ȘEFIA C.E.
NOU COD PENTRU SCHENGEN
NE LIPSEȘTE EDUCAȚIA FINANCIARĂ?
NE-A SALVAT VACCINUL?
CIOLACU: COALIȚIA NU SE RUPE
O ROMÂNCĂ ARBITREAZĂ LA UEFA

Cum stă România la capitolul reciclare?

Suntem în top, dacă îl luăm de la final. România se află pe locul 26 din cele 27 de țări ale Uniunii Europene cu un procent de reciclare de 11 la sută din totalul de deșeuri. Anul ăsta ar fi trebuit să reciclăm 50 la sută din tot ce înseamnă plastic. Dar abia am ajuns la 10…