• Marea Britanie şi-a deschis pub-urile şi restaurantele, dar în condiţii de strictă securitate
  • Petrecăreţi din fire, britanicii au împânzit imediat oraşul şi s-au pus pe distracţie
  • Oana, o româncă stabilită în Londra, ne povesteşte cum a fost prima seară cu pub-urile deschise

Viaţa de noapte din Marea Britanie prinde din nou contur. De ieri s-au deschis pub-urile şi restaurantele, doar că în anumite condiţii. Am vorbit cu Oana, o tânără stabilită în Londra de mai bine de doi ani, care ne-a povestit cum a fost prima zi de distracţie. Toate pub-urile au fost pline, iar unii clienţi şi-au rezervat locurile chiar şi cu trei zile înainte.

S-a stat şi la cozi. Cei care n-au mai prins locuri, au profitat de spaţiul din parcuri. Sau au împânzit străzile. Aşa cum au tot făcut-o şi cât pub-urile au fost închise. Iar pentru că vorbim de Marea Britanie, nu a fost o surpriză când ploaia a stricat petrecerea.

De cealaltă parte, fericiţi sunt şi patronii, care îşi pot readuce uşor uşor la viaţă afacerile. Dar cu mare grijă, bineînţeles.

Recomandări

CINE VA PRELUA ȘEFIA C.E.
NOU COD PENTRU SCHENGEN
NE LIPSEȘTE EDUCAȚIA FINANCIARĂ?
NE-A SALVAT VACCINUL?
CIOLACU: COALIȚIA NU SE RUPE
O ROMÂNCĂ ARBITREAZĂ LA UEFA

În Marea Britanie până acum aproape 44 de mii de oameni au murit în urma infectării cu coronavirus.

„S-au deschis pub-urile şi restaurantele cu terasă şi grădină. A fost ceva agitaţie, mai ales că e weekend. Toată lumea e disperată, e feelingul ăla am ieşit la pub şi am socializat, m-am întâlnit cu prietenii. Dar din cauza vremii, pentru că a fost înorat, lumea s-a cam împrăştiat, aşa, fiecare s-a dus acasă”, a spus Oana, româncă stabilită la Londra.

„Ştiu că oamenii au nevoie să iasă, dar contează şi felul în care o fac. Oamenii trebuie să iasă, să bea ceva, poate chiar să se ducă la un restaurant şi apoi acasă. Nu este despre a o lua razna, să stai afară toată noapte. E nevoie de un echilibru”, a declarat Leanne Griffin, proprietarul unui pub.