Maria Branyas, noul decan al umanității, are 115 ani și locuiește în Spania

batrana

Eine lte und junge Hand mit Gehstock. besuch des Enkel, Credit: McPhoto/face to face

O străbunică din Spania în vârstă de 115 ani, născută în Statele Unite, este probabil decana de vârstă a planetei, a declarat un consultant al Guinness World Records, miercuri, la o zi după ce călugăriţa franceză cunoscută ca sora André, care deţinea acest titlu, a încetat din viaţă la vârsta de 118 ani, potrivit France 24 și RFI.

Maria Branyas Morera locuieşte de 20 de ani la căminul de bătrâni Santa Maria del Tura din oraşul Olot, situat în nord-estul Spaniei. Instituţia a anunţat că va găzdui zilele următoare o mică petrecere” cu uşile închise pentru a sărbători acest eveniment foarte special” .

Este sănătoasă şi este surprinsă şi recunoscătoare pentru interesul manifestat” , au precizat reprezentanţii căminului.

Consultantul principal în gerontologie al Guinness World Records, Robert D. Young, a declarat că Morera este probabil” cea mai vârstnică persoană din lume. Acest lucru, însă, nu este confirmat în acest moment” , a notat el într-un e-mail adresat AFP.

A învins COVIDUL la 113 ani

Organizaţia Guinness urmează să ia o decizie oficială după verificarea documentelor oficiale şi intervievarea familiei lui Morera, a precizat Young, totodată director al bazei de date cu supercentenari a Grupului de Cercetare în Gerontologie.

Maria Branyas Morera a supravieţuit pandemiei de gripă din 1918 (numită şi gripă spaniolă), dar şi celor două războaie mondiale şi Războiului Civil Spaniol.

Fiica cea mai mică a centenarei, Rosa Moret, în vârstă de 78 de ani, a atribuit starea bună de sănătate a mamei sale genelor” ei. Nu a mers niciodată la spital, nu a avut niciodată nimic rupt” , a declarat miercuri Rosa Moret la televiziunea regională catalană.

Maria Branyas Morera s-a născut în Statele Unite la 4 martie 1907, la scurt timp după ce familia sa de origine spaniolă s-a mutat din Mexic în SUA.

Exit mobile version