• Un român care lucrează la un abator din Germania a fost prins în plin focar de Covid-19.
  • Alex este izolat într-un bloc în jurul căruia au fost ridicate garduri mari de oțel.
  • „Mă simt ca un porc într-o cuşcă. Avem familii, vreau să merg acasă”, a spus Alex.

Alex lucrează la un abator din Germania, acolo unde a fost prins în plin focar de Covid-19. El este izolat într-un bloc în jurul căruia au fost ridicate garduri mari de oțel. Acesta primeşte mâncare printre gratii de la voluntari, iar drumul spre România pare imposibil.

Dacă ar ajunge aici, ar însemna să mai stea încă 14 zile în izolare.

„Acum trebuie să aşteptăm. Mă simt ca un porc într-o cuşcă. Avem familii, vreau să merg acasă în august, am o problemă în familie şi nu pot pleca acum. Este interzis”, a spus Alex.

Recomandări

ISRAELUL A ATACAT IRANUL
OFICIAL, AVEM O NOUĂ STAȚIUNE
SCANDAL CU SÂNGE INFECTAT ÎN UK
CINE ÎNCEARCĂ SĂ-L ASASINEZE PE ZELENSKI?
APPLE ADUCE UN NOU MAGAZIN DE APLICAȚII

Măsurile de izolare impuse în localitatea Verl, unde se află abatorul, dau bătăi de cap şi altor localităţi din apropiere.

Focarul de coronavirus unde se află cei mai mulţi români, aproape 1.000, este unitatea de prelucrare a cărnii Toennies.

„Toată lumea este supărată şi toată lumea dă vina pe compania Toennies, desigur. Nimeni nu a văzut un focar de masă ca acesta. Bineînţeles că toată lumea aşteaptă cu nerăbdare să se ridice restricţiile. Vacanţele fuseseră deja rezervate şi acum… un astfel de regres, este foarte dificil. Toată lumea este foarte, foarte enervată”, a spus Ekaterina Jansen, o localnică.

Michael Esken, primarul localităţii Verl, în care se află unitatea de prelucrare a cărnii Toennies, recunoaşte că, pentru comunitate, focarul de coronavirus reprezintă o mare problemă.

„Problema, provocarea este că avem o mulţime de angajaţi Toennies, care sunt în carantină şi îşi petrec timpul liber aici. Aceştia locuiesc în spaţii foarte restrânse, şi chiar în aceleaşi apartamente cu persoane care lucrează la alte companii„, a declarat acesta.

De la începutul epidemiei de coronavirus, în Germania au fost confirmate peste 193.000 de cazuri.