• Mașina comisarului Moldovan din filmul „Un comisar acuză“ va fi scoasă la licitație azi.
  • Un model de Mercedes-Benz, dar și un Jeep Willys, care a făcut parte din dotarea corpului de armată american detașat în Coreea de Sud în anii 1950, sunt scoase joi la licitație.
  • Mercedes-Benz 170V este singurul model produs de Daimler-Benz înainte de război, a cărui construcție a continuat și după al doilea război mondial.

Mai ții mine mașina comisarului Moldovan, din filmul „Un comisar acuză“? Află că astăzi va fi scoasă la licitație, iar prețul de pornire este de 25.000 de euro.

Știi că este vorba despre „un frumos Mercedes-Benz din 1940, model folosit în celebrele urmăriri din film, când legionarii conduși de Paraipan (Gheorghe Dinică) îl urmăresc pe comisarul Moldovan (Sergiu Nicolaescu)“.

Același model de Mercedes-Benz, o raritate astăzi, este scos la licitația Artmark de Antichități și Curiozități din seara aceasta de joi, 19 noiembrie, ora 19:00“, anunță Artmark.

Recomandări

PUTIN: VOM DOBORÎ TOATE AVIOANELE F-16 TRIMISE UCRAINEI
SBF PRIMEȘTE 25 DE ANI DE ÎNCHISOARE
ZIUA FEMEILOR DIN MUZICĂ
ȘTII DE VREME? VINE VARA-N TOATĂ ȚARA
MOLDOVA SE PREGĂTEȘTE DE ADERARE
ROTAȚIA PĂMÂNTULUI A ÎNCETINIT

„Într-atât de apreciat a fost elegantul strămoș al E-Class-ului contemporan, fiind cunoscut la acea vreme și sub numele de «Calul de cursă al Germaniei», datorită rolului activ în timpul celui de-al doilea război mondial; astfel, în anii 40, modelul a fost adaptat, între altele, în ambulanțe pentru front. La ora actuală, în lume nu mai există multe exemplare în stare perfectă de funcționare, precum cel scos la licitație în această seară (dintre care se apreciază că în România mai există doar 4 asemenea exemplare din Mercedes-Benz 170V)“, mai spun reprezentanții Artmark.

Modelul, care în epocă a avut un preţ de lux, fiind preferat de oficialităţi din întreaga lume, pornește în licitație de la un preț de 25.000 de euro. Mașina a fost revitalizată la începutul anilor 2000, fiind într-o stare ireproșabilă, de la tapițerie, motor, până la ceasurile de bord originale – aceastea însele piese de colecție, urmărite de colecționarii din întreaga lume.

Tot joi, va fi scos la licitație și un Jeep Willys, care a făcut parte din dotarea corpului de armată american detașat în Coreea de Sud în anii 1950. Mașina s-a întors de pe front într-o stare de bună funcționare și a fost demilitarizat în anii 1980, când a fost pentru prima dată vândut într-o licitație cu caracter de lichidare de efecte militare dezafectate.

Jeep-ul are un preț de pornire de 5.000 de euro.