- Corporatiştii fug de jungla urbană şi caută soluţii pentru mutarea la ţară
- Cei care fac pasul mutării sunt în special cei care pot lucra de acasă
- Corporatiştii au luat această decizie în urma restricţiilor cauzate de pandemie
Munca de acasă pe o perioadă mai lungă de timp într-un apartament nu este pe placul corporatiştilor care au copii. Dacă unii dintre ei îşi cumpără locuinţe în Apuseni şi se mută cu familia, alţii caută soluţii de evadare mai aproape de Bucureşti.
Bianca Alecu face parte din corporatiştii care au ales să părăsească jungla urbană. S-a mutat din Capitală în martie, într-un sat de lângă Alexandria, împreună cu soţul ei şi cu fetiţa de patru ani. Tendinţa de a migra de la oraş la ţară nu este nouă, pentru că anual 100 de mii de români făceau asta şi înainte de coronavirus, însă până acum nu se mutau la sat românii cu venituri peste medie.
Bianca Alecu, angajat într-o multinaţională din Bucureşti: „Aveam de ales între a sta doi adulţi şi un copil de aproape 4 ani în 70 de metri pătraţi şi să şi lucrăm amândoi în perioada asta şi de a merge într-o casă, cu mult mai multe camere, cu grădină, cu posibilitatea de a ieşi afară”.
„Dimineaţa, dacă reuşim să ne trezim suficient de devreme mergem şi ne bem cafeaua afară pe balansoar. E ceva idilic în momentul în care reuşeşti să le pui pe toate la punct şi chiar să te bucuri de statul la ţară“, povestește ea.
Uite ce spune Bogdan Iancu, antropolog: „Sunt oameni care au constatat că e foarte greu să acomodeze serviciile desfăşurate în regim de telemuncă cu perioada în care copiii trebuie să participe la ore, la cursuri desfăşurate tot online. Copiii trebuie să se joace, spaţiile sunt restrânse în apartamente, de multe ori sunt foarte fluide şi asta produce pentru unii dintre aceşti oameni o mare frustrare. Asta a însemnat apariţia unui fenomen-mutatul la ţară sau în periferiile unor oraşe mai mici“.
- Deficitul scade pe hârtie, dar România rămâne campioana UE la deficit. Ce arată cifrele prezentate de Nazare versus datele Eurostat
- SRI: Rusia, în spatele incendiului de la platforma industrială Carfil din Brașov. Rețeaua viza și alte ținte în România
- Anthropic pregătește una dintre cele mai mari listări bursiere din istorie: compania a depus documentele pentru Nasdaq și vizează o evaluare de până la 1.750 de miliarde de dolari
- Trump îi îndeamnă pe israelieni să îl voteze pe Netanyahu. Statele Unite și Israelul vor relua atacurile în Iran: „Trebuie să ducem treaba la capăt”
- Nicușor Dan felicită Lista Studenților pentru victoria istorică din Serbia: „România este pregătită să colaboreze cu noul guvern pentru parcursul european al Serbiei”
