- 67% dintre oamenii de pe glob consideră că sunt fericiți.
- Cei mai fericiți sunt olandezii (86%) și australienii (85%).
- Românii sunt printre cei mai fericiți est-europeni.
Doi din trei oameni se consideră fericiți, în creștere cu patru procente față de 2020, dar în scădere față de acum zece ani. Asta arată cel mai nou studiu IPSOS realizat la finalul anului trecut în treizeci de țări de pe toate continentele.
Pandemia ne-a făcut să fim mai interesați de aspectele spirituale. La noi, cele mai importante surse de fericire sunt sănătatea și familia.
Cel mai bine stau cei din Țările de Jos, unde 86% dintre locuitori se declară fericiți sau „oarecum fericiți”. În clasamentul fericirii îi urmează australienii, chinezii, britanicii și surpriză, indienii.
La polul opus, doar 42% dintre turci se declară fericiți. Puțini fericiți sunt și în Argentina (48%) și Ungaria (51%).
Românii stau bine în acest clasament, cel puțin la nivel declarativ. Suntem pe locul doi în topul celor mai fericiți din Europa de Est, după polonezi, dar înaintea rușilor.
Cele mai importante motive de fericire pentru cei 61% dintre români care se declară oarecum fericiți și foarte fericiți sunt sănătatea, familia, dar și situația financiară. Sănătatea, atât fizică cât și mentală, este mai importantă pentru românce decât pentru bărbați. Pe bărbații români, în schimb, îi fericește mai tare o viață sexuală bună: 44% dintre bărbați cred că fericirea lor depinde de asta, față de doar 20% dintre femei.
Nu știm cum va afecta asta rata fericirii, dar Nicușor Dan tocmai a majorat taxa pentru divorț în capitală.