• Gardienii unei închisori din Panama au surprins o pisică care încerca să introducă droguri în incinta închisorii
  • Felina transporta narcoticele într-o pungă legată în jurul corpului și se îndrepta cu acestea spre închisoarea Nueva Esperanza
  • Deținuții din Panama s-au mai folosit în trecut și de porumbei de casă și de drone pentru a transporta droguri

Fermecătoare, curioase și independente, pisicile țin companie multor oameni din întreaga lume. Dar o pisică din Panama și-a afirmat unicitatea într-un mod cu totul deosebit, ca … traficant de droguri.

Potrivit AFP, autoritățile au observat vinerea trecută o pisică superbă, cu blana pufoasă, albă, cu mici pete maro, care încerca să introducă droguri într-o închisoare din Panama.

Mica felină infractoare purta narcoticele într-o pungă legată în jurul corpului și se îndrepta cu acestea spre închisoarea Nueva Esperanza din provincia caraibiană Colon, aflată la nord de capitala Panama City.

Recomandări

AVERTISMENTUL LUI PUTIN CĂTRE OCCIDENT
CUM DEVII MAI PRODUCTIV LA MUNCĂ
ZIUA MONDIALĂ A RECICLĂRII
CUM VA FI VIAȚA ÎN WOVEN CITY
BIDEN FACE BANI PENTRU CAMPANIE
MACRON VA CERE ÎNCETAREA FOCULUI ÎN UCRAINA

Animalul avea o pânză legată la gât”, în care se aflau înfășurate pachete cu pulbere albă, frunze și „materie vegetală”, a spus Andres Gutierrez, șeful Sistemului Penitenciar din Panama.

Potrivit unui alt oficial, mica traficantă fusese trimisă spre închisoare probabil cu cocaină, crack și marijuana.

Nu este pentru prima dată când deținuții din Panama folosesc mijloace mai puțin uzuale pentru a transporta droguri, inclusiv animale. În mai multe rânduri, autoritățile au interceptat tentative de tranzacții de droguri în care se foloseau drone sau porumbei de casă.

Când animalele încărcate cu droguri de către oameni din exterior se apropie, deținuții le atrag cu alimente pentru a intra în posesia „mărfii”.

Procurorii locali au menționat că au deschis o anchetă privind utilizarea animalelor în introducerea de substanțe ilegale în incinta închisorii Nueva Esperanza, care găzduiește peste 1.7000 de deținuți.

Panama are aproximativ 18.000 de deținuți în 23 de închisori, majoritatea supraaglomerate.

Procurorii au mai spus că „pisica infractoare” va fi dusă la un centru de adopție pentru animale de companie, departe de toată nebunia lumii interlope.