• Raluca Băilă lucra în HR până când a plecat în Tanzania pentru a fi voluntar
  • Acolo este profesoară chiar dacă în România nu a avut experiență în domeniu
  • A reușit să strângă bani pentru a ține în școală încă un an elevii cei mai buni
  • În Tanzania, 68% din populație trăiește cu 1,25 dolari pe zi, adică în jur de 5 lei

Viața este plină de surprize. Important este să ieși din zona ta de confort. Așa a făcut și Raluca Băilă. Avea un job bun în domeniul resurselor umane, dar s-a lăsat dusă în aventura vieții ei și a ajuns profesor voluntar în Arusha, Tanzania. Acum lucrează cu oameni pentru care fiecare resursă este esențială.

„Nu aveau de ajunși profesori în școală. Mi-au pus materia, materia… vorba vine, mi-au pus caietele copiilor în față și dăi bătaie. Au nevoie de ajutor, îl acceptă și sunt atât de bucuroși și de împliniți și îți arată o mulțumire atât de mare încât nu prea întâlnești treaba asta în altă parte”, a spus Raluca.

Raluca și-a amânat întoarcerea în România, pentru că vrea să îi ajute cât de mult poate pe elevii silitori. A reușit să strângă bani pentru a-i ține pe cei mai buni din clasă încă un an la școală.

Recomandări

PUTIN: VOM DOBORÎ TOATE AVIOANELE F-16 TRIMISE UCRAINEI
SBF PRIMEȘTE 25 DE ANI DE ÎNCHISOARE
ZIUA FEMEILOR DIN MUZICĂ
ȘTII DE VREME? VINE VARA-N TOATĂ ȚARA
MOLDOVA SE PREGĂTEȘTE DE ADERARE
ROTAȚIA PĂMÂNTULUI A ÎNCETINIT

„Mă simt împlinită, mult mai împlinită adică am trăit o empatie pură de când sunt aici pe lângă ei. Sper totuși că am reușit să trezesc dorința asta de a învăța și de a își dori să continuie școala și mă bazez pe următorii voluntari”, a adăugat Raluca.

Există și profesori care nu vor să predea în străinătate

Există și profesori care nu și-ar dori să plece să predea în străinătate. Este cazul Mirelei Chioveanu. Este profesor și director adjunct al Colegiului Național Gheorghe Lazăr. Nu ar putea să renunțe la familie.

„Experiențele pentru comparație sunt bine-venite. Proiectele europene și parteneriatele pe care le-am realizat de-a lungul timpului mi-au permis mie și colegilor mei să cunoaștem și altceva. Dar eu consider că locul meu e aici”, a spus Mirela.