• Potrivit unor surse anonime din cadrul anchetei, presa cehă îl acuză pe Andrei Konceakov, un diplomat rus în vârstă de 34 de ani.
  • Konceakov ar fi intrat în Cehia prin Aeroportul Vaclav Havel din Praga, având la el valiza cu toxină, scrie ziarul Respekt.
  • Diplomatul rus a infirmat acuzațiile spunând că în valiză avea doar dezinfectant și bomboane.

Ziarul Respekt scrie într-o investigație că rusul suspect în cazul tentativei de omor al lui Zdenêk Hřib, ar fi un diplomat în vârstă de 34 de ani. Andrei Konceakov ar fi intrat în Cehia prin Aeroportul Vaclav Havel din Praga, având la el valiza cu toxină, după care a fost dus într-o mașină la Ambasada Rusiei, considerată de mult timp un focar de activitate al spionajului rus, scrie BBC.

Acuzațiile au fost infirmare de către diplomatul rus. Acesta a declarat pentru site-ul ceh Seznam Zpravy că avea în valiză doar dezinfectant și bomboane.

Fără să dea un nume, ambasada Rusiei în Cehia a declarat pe pagina sa de Facebook că un membru al personalului său a fost ținta unei „campanii de informare anti-rusă și calomnie” . Totodată aceștia susțin că au cerut poliției protecția diplomatului rus.

Recomandări

BANII PENTRU UCRAINA RĂMÂN ÎN SUA
EMMA STONE ÎȘI DEZVĂLUIE NUMELE REAL
CE FACEM CU POLUAREA?
SORANA MERGE ÎN TURUL 3 LA MADRID OPEN
ECONOMIA AMERICANĂ ÎNCETINEȘTE
CIOLACU ÎNCHEIE DISCUȚIILE CU PIEDONE

Și alți doi politicieni cehi, Ondrej Kolar şi Pavel Novotny, ar fi fost vizaţi de serviciile secrete ruse pentru otrăvirea cu o toxină mortală.

Anterior, presa rusă scria că „Republica Cehă se teme, de fapt, de mâinile lungi ale Moscovei” titlul care i-a revoltat pe cehi. La începutul lunii mai, ministrul de Externe rus a spus că acuzațiile sunt niște insinuări de neconceput.

Autoritățile cehe bănuiesc că motivul dorinței de a fi lichidat edilul ceh vine după ce primarul ar fi ordonat demolarea unui monument sovietic. Lucru ce i-ar fi nemulțumit pe ruși

Sursa foto: Profimedia