• Te relaxezi în aromă de Provence la Festivalul de Lavandă de la Bonțida, județul Cluj
  • La Festivalul de Lavandă poți să faci poze sau să stai la picnic
  • Lavanda Lola Fest se întinde pe aproape 2 hectare și găsești peste 50 de specii de lavandă
  • Peste 7.000 de persoane sunt așteptate la festivalul de anul acesta

Lavanda are propriul festival, în comuna Bondița, județul Cluj. Până duminică, acolo poți să-ți faci poze instagramabile sau poti să stai la picnic cu familia sau prietenii.

„E pentru prima dată când venim aici. Am văzut locația pe Facebook, mi s-a părut foarte interesant. Mi se pare o idee foarte bună. E totul foarte cromatic și miroase și bine, pentru că lavanda miroase frumos”, povestește Amalia.

Festivalul s-a deschis ieri, iar zeci de oameni din toate colțurile țării au profitat de vremea frumoasă și s-au fotografiat în lanul de lavandă.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

„Am venit cu familia, cu soțul și cei doi copii, am zis că facem poze. Eu sunt pasionată de poze, relaxare“, spune o altă turistă.

Intrarea la festival costă doar 10 lei, iar la plecare poți să faci și shopping la standurile cu zeci de produse pe bază de lavandă.

„Dacă anul trecut au fost în jur de 4.000, anul acesta ne așteptăm în jur de 7.000 de oameni să ajungă la noi. Cea mai mare atracție sunt fotografiile, de asta ne-am și străduit să avem cât mai multe foto cornere. Să savureze mirosul și să fie ca o aromaterapie și apoi să servească gustări”, a explicat Anca Șerpar, administratora fermei de lavandă.