- Peste 200 de români au fost demişi de operatorul aerian low-cost, Wizz Air
- La scurt timp după restructurări, Wizz Air a anunţat noi angajări
- Cei mai afectaţi de restructurări au fost angajaţii aflaţi în training şi cei cu contracte temporare
Mircea a fost însoţitor de zbor, trainer şi sindicalist în compania Wizz Air. Prima dată şi-a pierdut postul de instructor al echipajului de bord în 2014, iar doi ani mai târziu a câştigat un proces cu operatorul şi a fost repus în funcţie până în 2020. Însă în urma restructurărilor pe fondul crizei de coronavirus, el a fost din nou demis.
Advertisment
MIRCEA CONSTANTIN – fost angajat al Wizz Air şi preşedinte al Flight Pesonnel Union Romania:
„M-am regăsit printre cei aproximativ 200 de salariaţi concediaţi de către Societatea Wizz Air în urma restructurării. În spatele acestei situaţii consider că se află şi faptul că în urmă cu cinci ani, am fost membru fondator şi preşedintele ales al unicului sindicat din cadrul societăţii şi am fost implicat activ în protejarea intereselor salariaţilor.”
Recomandări
Totodată Mircea spune că pentru însoţitorii de bord, recalificarea în alt domeniu poate fi destul de dificilă. La fel de dificilă poate fi trecerea de la un venit de 6000 de roni, cât a reprezentat media salarială obţinută personal în acest domeniu.
OPINIA WIZZ AIR:
“Ca urmare a situaţiei cauzate de pandemia COVID-19, Wizz Air, ca orice altă companie aeriană, trece printr-un proces de restructurare în ceea ce priveşte operaţiunile companiei şi îşi reorganizează structura. Am anunţat recent trei noi baze în Milano Malpensa, Tirana şi Larnaca şi 51 de noi rute în reţeaua noastră. Datorită acestui fapt, unii dintre însoţitorii de zbor şi piloţii de la bazele existente vor fi relocaţi la noile baze şi, drept urmare, păstrăm procesul de recrutare pentru bazele din reţeaua noastră actuală. Angajaţii care au părăsit compania au fost informaţi că înscrierea lor în procesul de recrutare va fi binevenită.”
Partenerii noștri