Scandalul termoscanării de la supermarketul din Ferentari, regizat. „Actorii“ au venit cu cameră şi microfon

Scandalul termoscanării de la supermarketul din Ferentari, regizat. „Actorii“ au venit cu cameră şi microfon

Dacă ai fost uimit de scandalul termoscanării de la supermarket, când trei persoane care nu aveau mască de protecţie au devenit agresive când paznicul magazinului a vrut să le verifice temperatura corporală, află că incidentul a fost regizat, după cum a scris Kaufland România într-o postare pe pagina sa de Facebook. Se pare că indivizii au venit la supermarket purtând microfon şi fiind însoţite de un cameraman profesionist. 

În același mesaj, retailer-ul te anunţă că nu va mai lua temperatura în magazine: „Bună, tuturor. În magazinele noastre nu se mai ia temperatura la intrarea în magazin. Rugăm clienţii să respecte măsurile de igienă şi distanţare socială atunci când vin al cumpărături. Referitor la incidentul de acum două zile, acesta a fost regizat, cu scopul de a crea senzaţional, cele două persoane purtând microfon şi fiind însoţite de un cameraman profesionist“.

Protagoniştii au postat pe Youtube întregul film care durează 13 minute și în care sunt prezentați ca fiind un jurnalist și un executive expert T S. După ce angajaţii centrului comercial au sunat la 112 şi mai multe echipaje de poliţie au sosit în faţa magazinului, cele trei persoane au fost imobilizate și duse la secție.  

Te întrebi cum au fost sancționați? Cei trei au fost amendaţi pentru că au refuzat să se legitimeze şi au împiedicat intervenţia poliţiştilor. 

Exit mobile version