Se schimbă trendurile în frumusețe. În ultimul an, femeile au ales interveții estetice cât mai naturale

Loading video

Se schimbă trendurile, dar ne schimbăm și noi odată cu ele? Noul trend în chirurgia plastică – naturalețea! Implanturi mai mici, contururi mai subtile, simetrie și naturalețe. Acestea sunt noile cerințe în chirurgia estetică. Așa-numitul „look Kardashian” dispare, iar femeile cer intervenții mai discrete, spune un grup de chirurgi plasticieni din New York. „În ultimul an, majoritatea pacienților au venit să-și facă proceduri ca să revină ca odinioară” explică chirurgii americani într-un interviu pentru Fox News Digital.

De unde vine schimbarea? Specialiștii spun că la bază stă dorința unui aspect mai „autentic”, dar mai e și influența celebrităților care renunță la intervențiile excesive. În ultimul an, tot mai multe vedete și-au îndepărtat implanturile și și-au dizolvat acidul din buze. Aproximativ 20.000 de intervenții estetice se fac, anual, în România – arată datele Asociației Chirugilor Plasticieni. Anul trecut, valoarea estimată a pieței de chirurgie estetică din România a depășit 130 de milioane de euro.

Exit mobile version