• 54% dintre români nu şi-au permis în 2019 să îşi cumpere o vacanţă
  • Numărul este aproape dublu faţă de cel înregistrat la nivelul Uniunii Europene
  • 29% este media europeană

54% dintre români nu şi-au permis în 2019 să îşi cumpere o vacanţă, număr aproape dublu faţă de cel înregistrat la nivelul Uniunii Europene, de 29%, arată o statistică publicată luni de Eurostat.

Potrivit Eurostat, în 2019, 29% din rezidenţii statelor membre ale Uniunii Europene de peste 16 ani nu şi-au permis să plătească pentru o vacanţă anuală departe de casă.

Procentul este în scădere faţă de 2010, când 39% dintre europeni nu îţi permiteau o vacanţă pe an.

Recomandări

BRAZILIA ÎNCHIDE BYD
EXPLOZIE ÎN TURCIA
ATENȚIE LA DEFICIT!
BIBI: SE FAC PROGRESE
UNDE MERGI AZI?
UNDE AU MERS ROMÂNII

Cel mai mare procent se înregistrează în România, unde 54% dintre cetăţeni nu şi-au permis în 2019 o vacanţă. Românii sunt urmaţi în clasament de greci (49%), croaţi (48%), ciprioţi (45%) şi italieni (44%).

La polul opus se găsesc suedezii, din care doar 10% nu şi-au permis o vacanţă, danezii şi luxemburghezii (11%), finlandezii (12%), germanii şi austriecii (13%).