- Antreprenorul sucevean Ştefan Mandachi a ieşit sâmbătă în faţa Casei de Cultură din Suceava pentru a cere înfiinţarea Poliţiei Animalelor, după ce mai mulţi câini au fost călcaţi de un şofer în Rădăuţi
- Alte câteva zeci de persoane au venit să susţină această cauză
- Deşi Ştefan Mandachi a anunţat că nu organizează un protest, a fost anunţat de jandarmi că a fost amendat, dar nu ştie pentru ce
Ştefan Mandachi a decis să ceară înfiinţarea Poliţiei Animalelor după ce a văzut, în urmă cu câteva zile, un filmuleţ în care un şofer a călcat câţiva pui de câine. Mandachi a anunţat pe contul său de Facebook că va ieşi în faţa Casei de Cultură din Suceava, în nume propriu pentru ca şoferul să fie arestat în baza legii 205/2004. Acesta a precizat în postarea sa că nu organizează niciun protest sau miting, însă chiar şi aşa alte câteva zeci de persoane au venit să sustină această cauză. Tot el îţi spune şi că, deşi erau în aer liber, toţi cei prezenţi au purtat mască şi au stat de vorbă păstrând distanţa socială, iar el a fost amendat.
„Am văzut un filmuleţ cu un nenorocit de om care a călcat câţiva puiuţi de câine, a trecut cu bună credinţă şi cu intenţie directă, nu s-a mai întors înapoi după ce a trecut peste ei, nici nu a frânat. Şi am spus că eu, în calitatea mea de cetăţean, nu pot să asist impasibil la măcelul ăsta şi am spus că o să ies şi o să îmi exprim nemulţumirea, atâta tot.”, a declarat pentru Mediafax Ştefan Mandachi .
„S-au mai strâns aproximativ 25 de oameni, iubitori de animale, care au strigat acelaşi lucru .”, a explicat Mandachi.
„Am stat cam 15 minute, iar după ce au plecat oamenii mi-au spus jandarmii că am fost amendat. (…) Nu ştiu cât am luat amendă, nu m-a legitimat nimeni, mi-au spus că o să primesc amenda acasă. Primesc amendă fără să am absolut nicio vină, cu respectarea tuturor regulilor de distanţare socială şi cu manifestarea unilaterală, pe persoană fizică, a unui drept fundamental prevăzut de Constiuţie, dreptul la protest.”, a mai declarat Ştefan Mandachi.
- Posibile vestigii, descoperite pe un șantier de tramvai din Capitală. Lucrările au fost oprite. La Roma, Atena și Salonic, descoperiri similare ajung parte din transportul public
- Nicușor Dan și Volodimir Zelenski au mers la Chișinău de Ziua Independenței Republicii Moldova: „România, Republica Moldova și Ucraina sunt aliați naturali”
- Computerul care folosește neuroni umani vii funcționează deja în Singapore. CL1 combină celule biologice și cipuri pentru cercetări în A.I., medicină și robotică
- Premieră mondială: Medicii au folosit A.I. ca pe un „GPS” în timpul unei operații pe creier. Sistemul identifică în timp real nervii și vasele de sânge care trebuie protejate
- Trump a fost mare de mic!