- Universitatea din Georgia a lansat o campanie cu privire la măsurile Covid-19
- Facultatea îi sfătuiește pe studenții săi să poarte măști de protecție în timpul actului sexual
- În iunie, oamenii de știință de la Universitatea Harvard au avertizat că relațiile sexuale ar putea răspândi coronavirusul
Știi că de la transportul public la magazine, măștile de protecție sunt deja obligatorii în multe țări. Asta nu înseamnă că nu vei surprins când vei afla că acum, o universitate își îndeamnă studenții să poarte măști în timp ce fac sex, pentru a opri răspândirea coronavirusului, scrie mirror.co.uk.
Universitatea din Georgia a lansat o campanie privind măsurile de protecție împotriva coronavirusului: „Luați în considerare purtarea unei măști de protecție în timpul sexului. Respirația puternică și gâfâitul pot răspândi virusul, iar purtarea unei măști poate reduce riscul“.
Campania sugerează că elevii ar trebui „să fie creativi în ceea ce privește pozițiile sexuale“ pentru a reduce contactul față în față. În plus, campania sugerează, de asemenea, că masturbarea este una dintre cele mai sigure opțiuni pe fondul pandemiei: „Tu ești cel mai sigur partener de sex. Masturbează-te sau limitează numărul partenerilor sexuali pe care îi ai“.
Nu este surprinzător că sfaturile au fost luate în râs pe rețelele sociale. Un utilizator a glumit: „Acesta cred că e cel mai amuzant lucru pe care l-am citit până acum.“
Totuși, să știi că nu este pentru prima dată când s-a sugerat purtarea măștii în timpul sexului. În iunie, oamenii de știință de la Universitatea Harvard au avertizat că relațiile sexuale ar putea răspândi coronavirusul și au sfătuit cuplurile să ia măsuri de prevenție în dormitor.
- Ursula von der Leyen vrea reguli dure pentru copii pe rețelele sociale. Fără conturi sub 13 ani
- Messi își ia adio de la naționala Argentinei. Ultimul meci va fi pe 6 octombrie, cu Benin
- OpenAI, Anthropic și Google DeepMind pregătesc un organism de supraveghere pentru A.I.
- Canada va deveni primul „membru asociat” al Uniunii Europene, anunță Ursula von der Leyen
- Nicușor Dan convoacă partidele la Cotroceni. Consultările pentru desemnarea Premierului încep joi
