- Cei mai mulți dintre noi au spus o minciună la un moment dat. În timp ce unele minciuni sunt dăunătoare, altele pot fi inofensive sau chiar pot fi spuse cu cele mai bune intenții pentru a proteja alte persoane.
- Indiferent de tipul de minciună spusă, este nevoie de o cantitate surprinzătoare de energie cerebrală pentru a o transmite, iar folosirea acestei capacități cerebrale poate fi costisitoare.
- Când este investită mai multă energie cerebrală pentru a spune o minciună, oamenii vor avea mai puțină energie disponibilă pentru alte lucruri – cum ar fi rezolvarea problemelor de matematică.
Cei mai mulți dintre noi au spus o minciună la un moment dat. În timp ce unele minciuni sunt dăunătoare, altele pot fi inofensive sau chiar pot fi spuse cu cele mai bune intenții pentru a proteja alte persoane.
Indiferent de tipul de minciună spusă, este nevoie de o cantitate surprinzătoare de energie cerebrală pentru a o transmite, iar folosirea acestei capacități poate fi costisitoare.
Un cercetător și psiholog la Universitatea Alabama din Birmingham, Timothy Levine, a studiat, de-a lungul timpului, felul și amploarea în care mint oamenii. Potrivit acestuia, majoritatea oamenilor apreciază onestitatea și doresc să fie sinceri și aproape trei sferturi dintre oameni au mințit rar. Dintre toate minciunile raportate în cadrul studiului, 90% erau „minciuni albe”.
Oamenii de știință au catalogat acele minciuni bine intenționate ca „minciuni prosociale”, spuse, de regulă, pentru a face pe cineva să se simtă mai bine. Acestora li se adaugă „minciunile altruiste”, care, deși îi pot avantaja pe ceilalți, pot cauza un mare rău mincinosului.
În timpul Holocaustului, unii oameni au spus astfel de minciuni naziștilor cu referire la locurile în care se ascundeau evreii. „Mincinoșii” știau că ar putea fi uciși dacă minciunile lor ar fi fost descoperite, dar și-au asumat acest risc în speranța de a-i salva pe alții.
Cercetările lui Levine arată că există unele persoane care mint destul de mult. Conform cercetării lui Levine, 1% dintre mincinoși spun mai mult de cincisprezece minciuni pe zi. Unii dintre aceștia pot minți în legătură cu realizările lor pentru că sunt încrezuți sau prea mândrii de ei înșiși. Alții pot minți pentru a profita de oameni sau chiar pentru a-i înșela.
Minciuna necesită mult mai multă muncă pentru creier
Când este spus adevărul, creierul uman nu trebuie să facă nimic ieșit din comun. La prima vedere, procesul ar părea unul destul de simplu: spui ceea ce vrei să spui. Însă, în realitate, minciuna necesită o cantitate mai mare de muncă și energie. Solicitarea creierului, atunci când este rostită o minciună, se realizează într-o regiune numită cortex prefrontal.
Jennifer Vendemia, cercetător în neuroștiințe la Universitatea din Carolina de Sud, în Columbia, a explicat acest fenomen.
„Cortexul prefrontal este partea responsabilă de memoria de lucru. Memoria de lucru păstrează ceva în minte doar pentru o perioadă scurtă de timp – cum ar fi amintirea instrucțiunilor pentru cum să joci un joc sau o altă sarcină specifică. Aceasta stochează lucrurile doar pentru o perioadă scurtă de timp, pe măsură ce le folosiți. Nu le pune în memoria pe termen lung. Pe lângă memoria de lucru, cortexul prefrontal se ocupă și de sarcini precum planificarea, rezolvarea problemelor și autocontrolul.”, a spus aceasta.
Oamenii de știință descriu aceste sarcini ca fiind sarcini ale „funcției executive”, care intră în joc atunci când apare autocontrolul pentru a se împiedica relatarea adevărului. Apelarea „funcției executive”, în acest mod, consumă o mulțime de energie cerebrală.
Un studiu realizat în 2015 de cercetători din Belgia a constatat că creierul este mai lent și mai predispus la greșeli atunci când trece de la minciună la adevăr. Cercetările lui Vendemia au arătat, de asemenea, că volumul de muncă mentală al cuiva va fi mai mare și timpul de reacție mai lung atunci când minte. În plus, când este investită mai multă energie cerebrală pentru a spune o minciună, oamenii vor avea mai puțină energie disponibilă pentru alte lucruri – cum ar fi rezolvarea problemelor de matematică.
„Minciuna este deosebit de dificilă pentru tineri, spune Vendemia. „Cortexul prefrontal nu este complet dezvoltat până în jurul vârstei de 25 de ani. Atunci când cortexul prefrontal este ocupat cu sarcini legate de minciună, îi este mai dificil să facă alte sarcini care necesită planificare, autocontrol sau memorie de lucru. Aceste lucruri ar putea include planificarea unui program de studiu sau folosirea autocontrolului pentru a nu bea prea mult suc.”.
Minciunile se întorc împotriva celor care le spun
Victoria Talwar, psiholog în Canada, spune că „minciuna are și consecințe sociale”. Ea explică că „în general, oamenii apreciază onestitatea și detestă mincinoșii. Așa că, dacă oamenii te consideră nedemn de încredere, acest lucru poate fi rău pentru relațiile tale cu cei din jur”.
Un studiu recent a analizat „minciunile prosociale” și a constatat că, adesea, acestea se întorc împotriva celor care le spun. De exemplu, atunci când sunt adresate complimente nesincere, apropiații se vor simți flatați, cel puțin, la început. Însă, spuse în mod repetat, oamenii își vor da seama că este vorba despre o minciună și nu vor mai avea încredere în complimentele dumneavoastră. Cercetătorii au împărtășit aceste constatări într-un articol publicat în februarie în „Current Opinion in Psychology”.
Talwar îi avertizează pe părinți să nu le ofere laude false copiilor care spun minciuni. „Dacă o faceți, în timp, vă veți pierde credibilitatea în fața propriilor copii”.
Neil Garrett, cercetător în neuroștiințe la Universitatea East Anglia, din Norwich, a făcut parte dintr-o echipă care a decis să analizeze relația dintre minciună și activitatea din amigdală. Aceasta este o parte a creierului care procesează emoțiile.
Împreună cu mai mulți cercetători, el a analizat maniera în care emoțiile se adaptează la minciuni. Pentru a testa acest lucru, echipa a recrutat voluntari care să pună în aplicare un joc în care puteau câștiga bani dacă își mințeau partenerul. Cercetătorii au scanat creierul jucătorilor pentru a urmări activitatea din amigdală.
La început, amigdala era foarte activă atunci când cineva mințea. Cu toate acestea, pe măsură ce minciunile au continuat, activitatea în această parte a creierului a început să scadă. Și, pe măsură ce activitatea amigdalei a scăzut, jucătorii au mințit și mai mult. Cercetătorii au raportat aceste descoperiri în „Nature Neuroscience”.
În general, cei mai mulți oameni știu că minciuna este dăunătoare și poate avea consecințe grave. Însă, acum, știința caută să analizeze maniera în care minciuna poate avea un impact asupra creierului și asupra capacității de a construi încrederea de care depind relațiile consolidate.