• Proprietarii se simt vinovați pentru că își lasă animalele singure când merg la birou.
  • S-au identificat cinci tipuri de vinovăție, inclusiv lipsa timpului.
  • Vinovăția este asociată cu stări emoționale negative, precum anxietatea.

Mulți dintre noi ne simțim vinovați când ne lăsăm animalele de companie singure acasă.
Ei bine, se pare că nu suntem singuri. Un studiu recent condus de psihologul Lori Kogan arată că această vină a devenit o problemă serioasă pentru mulți proprietari, mai ales acum după ce ne-am întors la birou full-time. Cercetarea scoate la iveală cât de mult ne afectează asta starea emoțională, mai ales în contextul social media, unde totul pare perfect.

Poți resimți vina abandonului pentru animalul de companie atunci când mergi la birou?

„Da, cu siguranță acest sentiment poate să apară, mai ales că dacă noi avem aceste animale de ceva timp, dezvoltăm un atașament emoțional puternic și relația dintre noi și aceste animăluțe ale noastre devine foarte strânsă”, a explicat Nina Sofian, psiholog și terapeut, pentru Aleph News.

În ce fel agravează social media acest sentiment de vinovăție?

„Păi, în social media totul pare idealizat și putem să vedem idealizare a pieței altor proprietari de animale care pe platformele de social media pot să posteze tot felul de imagini, videoclipuri cu momente fericite petrecut alături de animăluțele lor. Și atunci apare această presiune de a fi un proprietar de animal perfect, pentru că social media promovat această idee de a fi constant acolo, dedicați animalului nostru de companie”, a adăugat Nina Sofian.

Recomandări

IDF L-A UCIS PE MUSTAHA
CELINE ÎL IA PE RIDER
ISRAELUL VREA RIPOSTA
LASCONI NU A LUCRAT LA SRI
BOTTEGA VENETA LANSEAZĂ PARFUMURI
UK ACORDĂ SUVERANITATE

Ce soluții recomandați pentru a reduce vinovăția proprietarilor de animale?

În primul rând, să ne acceptăm limitele personale și să înțelegem că noi ne iubim animalele. Dar în același timp avem și alte responsabilități, deci facem tot ceea ce putem ca ele să se simtă în siguranță. Apoi, putem să îmbunătățim calitatea timpului petrecut cu animalul nostru de companie și să ne să ne concentrăm pe jocuri interactive, afecțiune și atenție în acele momente în care suntem cu el.

Putem, de asemenea, să implementăm niște soluții tehnologice, de exemplu să punem camere video acasă, pentru monitorizarea animalului sau acele dispozitive de îngrijire automată care să îi asigure mâncare și apă pe parcursul zilei. Și, nu în ultimul rând, foarte important, să ajungem să învățăm să ne gestionăm noi propriile anxietăți legate de această teamă pe care o resimțim prin folosirea tehnicilor de relaxare, tehnici de respirație, și așa mai departe”.

Citește și