- Locuitorii țărilor din sudul Europei au șanse să devină cei mai longevivi oameni din lume.
- Spania este lider la speranța de viață, cu o estimare de +85 de ani.
- Spaniolii sunt cei mai activi din Europa de Vest.
O analiză publicată de The Economist arată că locuitorii țărilor din sudul Europei, precum Spania, Italia, Franța și Portugalia, vor deveni cei mai longevivi oameni din lume până în 2050. Încă o dată cercetările demonstrează că stilul de viață și percepția asupra sănătății sunt mână în mână.
Care este secretul longevității?
Unul dintre secretele longevității mediteraneene este dieta specifică regiunii, bogată în pește, cereale integrale, fructe proaspete, legume și ulei de măsline. De asemenea, controalele periodice și analizele medicale sunt esențiale. În Madrid, de exemplu, viața se desfășoară într-un ciclu complet: de la clinicile de fertilitate pentru tinerii părinți până la centrele de zi pentru pensionari. Această dinamică reflectă realitatea în care Spania este lider la speranța de viață, estimată la peste 85 de ani până 2050, depășind chiar și țări mai bogate, precum Danemarca. Legăturile sociale puternice joacă și ele un rol extrem de important. Orașele din sudul Europei sunt concepute în jurul piețelor, unde oamenii se întâlnesc frecvent și își întăresc astfel relațiile sociale. Un sondaj recent arată că 76% dintre spanioli se simt „foarte” sau „destul” de susținuți din punct de vedere social, ceea ce contribuie la bunăstarea fizică și psihică.
Cât de importantă este activitatea fizică și mișcarea?
Activitatea fizică este un alt factor crucial. Spaniolii sunt cei mai activi din Europa de Vest, cu o medie de aproape 6.000 pași pe zi. Orașele dens populate din Spania favorizează mersul pe jos, reducând riscul bolilor legate de obezitate. Așa că această structură urbană densă, combinată cu o cultură ce valorifică mișcarea, contribuie la menținerea unei stări bune de sănătate.