Țipetele părinților pot modifica creierul copiilor și le crește anxietatea. Cristina Chicuș, psiholog clinician: „Tonul și cuvintele părinților devin vocea interioară a copilului”

• Abuzul verbal asupra copiilor îi poate face să vadă lumea ca pe o amenințare.
• C. Chicuș: Blândețea și limitele pot merge mână în mână.
• C. Chicuș: Abuzul poate fi prevenit prin controlul emoțiilor.

Limbajul contează în relația cu copilul tău mai mult decât crezi. Țipetele și cuvintele critice ale părinților pot remodela creierul copiilor. Conform unui studiu britanic, abuzul verbal, des întâlnit, afectează percepția lor despre mediul înconjurător și modul de a distinge dintre bine și rău.

Ce efecte au țipetele și cuvintele părinților asupra copiilor?

Cristina Chicuș, psiholog clinician, Asociația Happy Minds: „Efectele pot fi foarte semnificative și aici depinde foarte mult de intensitate și de frecvența cu care acestea sunt adresate, dar și de resursele copilului, pentru că suntem unici în felul nostru. Ce e cel mai important de reținut e că tonul și cuvintele părinților devin mai apoi vocea interioară a copilului.

Astfel de cuvinte, de critici, pot contribui la o dezvoltare a unei imagini de sine negative. Copiii își construiesc imaginea de sine în relație cu adulții și în funcție de ce aceștia le spun, deci niște critici constante pot prinde rădăcini în ei și se pot transforma în convingeri limitative, cum că n-ar fi suficient de bun sau ar fi defect. Acest lucru are un ecou în viața lor de adulți. Pe de altă parte, poate contribui la instaurarea anxietății, pentru că un mediu familiar tensionat plin de țipete, de critici, poate pune copilul în alertă, îi crește nivelul de stres și de anxietate și îl face să fie hipervigilent”.

Ce sfaturi aveți pentru părinți?

Cristina Chicuș: „Trebuie să fie conștienți și atenți la propriile lor emoții și comportamente, să observe când sunt furioși, frustrați sau stresați, pentru că astea sunt momentele în care devin și vulnerabili la a alege un astfel de comportament. Deși de multe ori avem tendința să credem că nu mai poate fi făcut, adevărul este că putem lua decizia să punem puțin pauză, să ne retragem și să revenim asupra situației după ce emoțiile noastre ca adulți s-au mai calmat puțin.

E foarte important să facă diferența între copil și comportament, pentru că nu sunt unul și același lucru. A spune că un copil este rău, nu este corect, dar spune că un anumit comportament pe care acesta îl adoptă este rău, este corect. Modul în care formulăm ceea ce vrem să spunem este foarte important”.