Tu cât stai la masă? Francezii ocupă primul loc într-un top al țărilor în funcție de timpul petrecut de cetățeni mâncând

Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD) a prezentat un clasament al timpului pe care îl petrec la masă cetățenii din țările membre. Francezii petrec 2h13 pe zi mâncând, situându-se pe primul loc. În coada clasamentului se plasează canadienii și americanii, campioni ai fast food-ului.

Francezii sunt renumiți pentru bucătăria lor care a fost, de altfel, inclusă în patrimoniul umanității. Mâncatul și băutul este un timp sacru pentru francezi. La ora 12 fix orice activitate se oprește și n-are nici un rost să încerci să contactezi profesional pe cineva între 12h și 14h pentru că toată lumea e la masă.
Potrivit cifrelor OCDE, locuitorii Franței petrec în medie 2h13 pe zi mâncând și bând, ceea ce este cu 40 de minute mai mult decât media țărilor OCDE și de peste două ori mai mult decât americanii.

Trebuie remarcat faptul că persoanele cărora le ia mai mult timp să mănânce sunt susceptibile să mănânce mai sănătos deoarece cu cât o persoană mănâncă mai repede, cu atât este mai probabil să consume inconștient mai multe alimente din cauza presiunii timpului. Astfel, cei care mănâncă rapid consumă adesea porții mai mari decât este necesar și tind să acorde puțină atenție prospețimii și calității nutriționale a meselor lor, ceea ce poate duce la obezitate și boli asociate pe termen lung.

Cum arătă restul clasamentului?

Italia, Grecia și Spania sunt pe urmele Franței, cu mai mult de două ore petrecute la masă, iar asiaticii își iau și ei timp să mănânce liniștiți. Dimpotrivă, canadienii și americanii dețin premiul pentru „fast-food” și închid clasamentul prezentat de OCDE: puțin peste o oră le este suficient pentru a-și înghiți toate mesele zilnice. Nu e de mirare că sunt țările cu o adevărată epidemie de obezitate.

Citește și

Exit mobile version