Un bărbat din Suceava a intrat cu căruța într-un magazin, în semn de protest față de Poliție

România chiar e țara tuturor posibilităților. Un bărbat supărat pe polițiști a intrat cu căruța într-un magazin din Suceava.

El era paznicul magazinului, iar toată povestea a început cu o seară înainte când – mai mulți tineri au început să se certe în magazinul lui. Ca să îi potolească, paznicul a sunat la poliție, însă polițiștii i-au spus să se descurce singur – pentru că magazinul e proprietate privată.

A doua zi, după ce și-a terminat treaba a plecat acasă, a băut câteva pahare și s-a întors la muncă. Dar nu oricum. Și-a luat calul și căruța și a intrat în magazin. „Nici acum nu vine poliția?”, a fost replica paznicului.

Acum, bărbatul e anchetat penal pentru distrugere.

În timp ce poliția trece, banii rămân. Peste 1,3 milioane de lei e diferența nejustificată pe care a descoperit-o Agenția Națională de Integritate între banii din portofelul polițiștilor și cei pe care i-au declarat.

Cea mai mare diferență a fost descoperită în Cluj – aproape jumătate de milion de lei. Fostul Șef al Poliției din Constanța e și el implicat – peste 340.000 de lei a încasat în plus, față de salariu.

Exit mobile version