- Cel mai tânăr câștigător din Marea Britanie a murit în condiții suspecte.
- Callum Fitzpatrick a câștigat aproape 400.000 de lire sterline în 2014, pe vremea când avea doar 16 ani.
- Familia lui Callum nu a transmis care este cauza decesului.
Callum Fitzpatrick, britanicul care a câştigat 390.000 de lire sterline, a murit subit, la vârsta de 23 de ani, transmite Mirror.
Fostul fotbalist a dat lovitura la loto când avea doar 16 ani. Astfel, adolescentul a devenit unul dintre cei mai tineri câștigători la loto din Irlanda de Nord. Numerele alese de el au fost: 1, 22, 30, 40, 47 și 42.
Callum Fitzpatrick s-a stins la 23 de ani, iar cauza morții nu a fost dezvăluită.
Un suporter înrăit al celor de la Manchester United, Callum Fitzpatrick a cheltuit o parte din banii câștigați la loterie pentru a vizita stadionului Old Trafford. Totodată, tânărul a jucat fotbal la Ballymartin GAC, scrie presa locală.
În octombrie 2014, Callum lucra la magazinul alimentar al părinților și în același timp avea grijă de verișorii săi. În ciuda premiului, tânărul nu a renunțat la studii și a absolvit facultatea de inginerie din cadrul unei universități locale.
„Am fost șocat și mă simt extrem de norocos. Nu prea am mai reușit să adorm de atunci. Cred că îmi doresc să cumpăr o mașină în ianuarie, când voi împlini 17 ani. Vreau o mașină normală”, a declarat Callum, în 2014.
Presa locală scrie că ar putea fi vorba de o sinucidere, căci familia sa a cerut oamenilor să facă donații către Centrul de prevenire a sinuciderii și auto vătămării corporale.