• Preotul Vasile Antonie Tămaș face fapte bune în tot timpul anului
  • Părintele are peste 60.000 de urmăritori pe Facebook, unde anunță nevoile sărmanilor
  • Anul acesta a împărțit peste 40 de tone de mâncare, dar și lemne pentru foc

Crăciunul e în fiecare zi, iar a dărui e un gest pe care trebuie să îl faci mereu – este lecția pe care o învățăm de la Vasile Antonie Tămaș, un preot din Vâlcele, județul Covasna. Trăiește în inima Transilvaniei, alături de maghiari, sași și rromi. Nu ține cont de etnie și împarte mâncare și lemne celor nevoiași, din Maramureș până în Dobrogea.

Anul acesta a împărțit 40 de tone de alimente și a ajutat mai mulți oameni să își repare casele distruse de ape.

Umanitatea sau voluntariatul nu au legatură cu etnia, au legatură cu Hristos și astea ne definesc ca oameni. Din punct de vedere umanitar am colaborat cu maghiarii din zonă și mi-au fost alături și cei care au restaurante. Din punct de vedere umanitar nu am avut probleme”, a spus părintele Vasile Antonie Tămaș.

Părintele ne învață că voluntariat trebuie să facem pe tot parcursul anului,
pentru că sărmanii suferă de foame și de frig și după sărbători. Preotul are și o pagină de Facebook, unde a adunat peste 60.000 de urmăritori. Acolo anunță toate acțiunile caritabile.

Văzând postările părintelui l-am întrebat dacă are nevoie de voluntar. O experineță deosebită. Ai o satisfacție că în urma participării tale poți ajuta”, a spus Cătălin Boșcăneanu, un voluntar.

Românul meu este omul care nu și-a pierdut demnitatea de-a lungul secolelor. A fost tot timpul o gazdă primitoare, nu s-a răzbunat. Ăsta e românul meu, un tricolor uitat în munții Apuseni, cum zicea Adrian Păunescu”, a mai precizat părintele Vasile.

Preotul a fost hirotonisit în urmă cu 5 ani și slujește în aceeași biserică în care și tatăl său a fost părinte vreme de 28 de ani. De la el a moștenit și mărinimia.

Recomandări

ISRAELUL A ATACAT IRANUL
CINE ÎNCEARCĂ SĂ-L ASASINEZE PE ZELENSKI?
ONU DECIDE DACĂ RECUNOAȘTE SAU NU AUTORITATEA PALESTINIANĂ
CE SECRETE ASCUNDE CHINA
CUM ÎNGRIJEȘTI MEDIUL ÎNCONJURĂTOR
FRANCEZII SUNT PESIMIȘTII EUROPEI