- Aproximativ o treime din oameni sunt sensibili la mișcările repetitive ale altora.
- Intensitatea reacțiilor variază de la frustrare la anxietate severă.
- Misokinezia afectează relațiile sociale și performanța la locul de muncă.
Te enervează când cei din jur se foiesc? Nu ești singurul! O treime dintre oameni suferă de „ura față de mișcare„. Un studiu științific arată că una din trei persoane este afectată de fenomenul psihologic numit „misokinezie”- o sensibilitate extremă la mișcările repetitive ale altor persoane, cum ar mișcarea picioarelor sau bătutul din degete.
Cât de răspândită este această tulburare și cum afectează ea oamenii?
Psihologii au descoperit că aproximativ o treime din populație are o formă desensibilitate la mișcările repetitive ale altora, dar intensitatea variază semnificativ. „Sensibilitatea nu este un fenomen limitat la populațiile clinice, ci este o provocare socială de bază”, explică studiul. În timp ceunii oameni au doar o sensibilitate scăzută, alții sunt afectați mai puternic și simt „furie, anxietate sau frustrare”. Au dificultăți în situații sociale, la locul de muncă sau în medii de învățare. În cazurile severe, așa cum explică psihologul Todd Handy, unii pacienți ajung să evite complet anumite activități sociale. Tulburarea merge uneori mână în mână cu sensibilitatea la sunet, dar nu întotdeauna.
Care ar putea fi explicația științifică pentru această sensibilitate la mișcărilerepetitive ale altora? Cercetătorii cred că răspunsul ar putea veni de la „neuronii oglindă” din creier. Aceștineuroni se activează atunci când ne mișcăm, dar se activează și atunci când îivedem pe alții mișcându-se. Conform acestei teorii, când vedem pe cinevaagitându-se din cauza anxietății, creierul nostru ar putea „oglindi” aceastare, făcându-ne să simțim și noi aceeași neliniște.
„Un motiv pentru careoamenii se agită este că sunt anxioși sau nervoși, astfel încât persoanele caresuferă de misokinezie s-ar putea să oglindească acest lucru și să se simtă larândul lor anxioase sau nervoase”, spune psihologul. E nevoie totuși de maimulte studii pentru a confirma această teorie.