• Maria Desmirean: ,,Având în vedere pandemia, lumea nu prea mai e dispusă să accepte acest gen de ambalaje reutilizabile și mergem în continuare pe ideea asta de unică folosință”
  • Maria Desmirean: ,,Au ales un număr de 10 obiecte care sunt cele mai des întâlnite în ape și oceane. Pieptenele cred că va mai fi de plastic”
  • Maria Desmirean: ,,Se trece legislație și se adoptă legislație în favoarea mediului înconjurător, dar din păcate prea puțini dintre noi o respectă”

Maria Desmirean, co-founder Biodeck – un proiect lansat în 2017 care oferă o gamă largă de ambalaje de unică folosință 100% biodegradabile şi reciclabile, făcute din plante – a declarat în emisiunea ,,Ochii pe mine!”, de la Aleoh News, faptul că Uniunea Europeană are o listă cu zece obiecte din plastic pe care vrea să le interzică.

Ce spune invitata lui Vlad Craioveanu despre educația românilor în ceea ce privește respectarea mediului înconjurător, dar și cât de mult a schimbat pandemia această percepție?

Maria Desmirean:,,Începând cu luna iulie vor fi interzise…

,,Se cheamă directiva ,,single use plastics” și începând cu luna iulie vor fi interzise, spre comercializare, un număr de 10 obiecte sau, mă rog, ambalaje din plastic. Și anume paiele de băut pentru sucuri, bețișoarele de urechi, tacâmurile etc. Sunt, de exemplu, bețișoare de urechi din bambus. Au ales un număr de 10 obiecte care sunt cele mai des întâlnite în ape și oceane. Pieptenele cred că va mai fi de plastic”

Recomandări

POPULARITATEA AMERICII ESTE ÎN DECLIN
TRIMITEM PATRIOT UCRAINEI?
SE RĂCEȘTE VREMEA
NOI IPAD-URI DE LA APPLE
CAMILLA ÎNDEAMNĂ COPIII LA CITIT
PRINȚUL HARRY MERGE ÎN UK

Are românul o educație în ceea ce privește respectarea mediului înconjurător?

Maria Desmirean a recunoscut însă că, deși se fac pași importanți pentru a aplica legislația în vigoare pe partea de mediu, sunt puțini oameni care o respectă cu adevărat.

,,Ar trebui să se facă ceva pentru aplicarea legislațiilor în vigoare pentru că, pe deoparte, se fac pași în direcția asta, adica, da, se trece legislație și se adoptă legislație în favoarea mediului înconjurător, dar din păcate prea puțini dintre noi o respectă. Și aici rezultatele vorbesc de la sine.”

Care sunt efectele pandemiei asupra industriei de ambalaje biodegradabile, dar și cum s-a schimbat comportamentul românului, ținând cont de vremurile pe care le trăim? Există politici de mediu în România?

,,Dacă înainte de pandemie vorbeam de un interes tot mai mare către reutilizabile, se discuta foarte mult de utilizarea paharelor și ceștilor de cafea reutilizabile când te duci la coffee shop. Acum, având în vedere pandemia, lumea nu prea mai e dispusă să accepte acest gen de ambalaje reutilizabile și mergem în continuare pe ideea asta de unică folosință”, a explicat Maria Desmirean.

Maria Desmirean: ,,În urma noastră rămân foarte multe gunoaie, munți de plastic!

Invitata lui Vlad Craioveanu a povestit și de unde a pornit ideea Biodeck, dar și cum a fost ea primită pe piața din România.

,,Această idee ne-a venit, mie și prietenilor, când eram la un festival de muzică și ne-am dat seama că în urma noastră rămân foarte multe gunoaie. Ambalaje de cele mai multe ori. (…) Rămâneau munți de plastic. Se pot face și ambalaje pe bază de plante. Pot fi mai multe, în mare parte amidonul de porumb, amidonul de cartof, trestie de zahăr”

Maria Desmirean: ,,Mare parte din această receptivitate vine și din presiunea Uniunii Europene”

,,Ne-am bucurat de o receptivitate foarte mare din partea lanțurilor de supermarketuri și, în special, a firmelor mari. Mare parte din această receptivitate vine și din presiunea Uniunii Europene, dar și a consumatorului. Pentru că se așteaptă ca marile companii să aibă demersuri mai sustenabile și să facă pași concreți în direcția aceasta”

Maria Desmirean, despre planul național de redresare și reziliență

,,Din punctul meu de vedere, România are un noroc foarte mare, cel puțin din perspectiva mediului, că vin aceste ținte de reciclare, cum le numesc ei, țintele de mediu (n.r- Uniunea Europeană). Și atunci suntem cumva obligați, forțati, trebuie să facem ceva în direcția asta.

În momentul de față, de exemplu se lucrează, există bugetul ăsta, planul național de redresare și reziliență, îi zic ei. Și au obligativitatea să cheltuie bani pentru mediu. Toate proiectele pe care le fac ei trebuie să aibă și o componentă de mediu. Deci obligat, forțat, se poate și la noi”, conchide co-fondatoarea Biodeck.