• Președintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, a anunțat astăzi, printr-o postare pe Twitter, faptul că unul dintre câinii săi a murit
  • Prin intermediul rețelei de socializare, Joe Biden a emis un comunicat din partea lui și a primei doamne în urma acestui eveniment
  • Champ, un ciobănesc german, se afla în familia Biden de 13 ani

Președintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, a anunțat astăzi, printr-o postare pe Twitter, faptul că unul dintre câinii săi a murit.

Prin intermediul rețelei de socializare, Joe Biden a emis un comunicat din partea lui și a primei doamne în urma acestui eveniment.

Champ, un ciobănesc german, se afla în familia Biden de 13 ani, și a fost „adorat de toată familia”, așa cum relatează chiar președintele.

Recomandări

ZIUA FEMEILOR DIN MUZICĂ
MOLDOVA SE PREGĂTEȘTE DE ADERARE
EUROPA ÎNVINGE CRIZA ENERGETICĂ
PRĂBUȘIREA PODULUI DIN BALTIMORE
CILLIAN MURPHY A DEVENIT VEGAN
GOSLING ÎȘI FACE COMPANIE DE PRODUCȚIE

În finalul comunicatului, cei doi subliniază cât de mult l-au iubit pe acest câine, amintindu-și de clipele în care Champ era alături de ei.