- 51% dintre cei care folosesc filtre se simt presați din cauza standardelor sociale.
- 30% dintre români folosesc filtre sau aplicații de editare la postările lor pe social media.
- 63% dintre români folosesc filtre pentru a arăta mai atractiv în poze pe social media.
- 76% dintre tinerii între 18-24 ani postează selfie-uri de la petreceri și evenimente.
- 63% dintre români cred că utilizarea excesivă a filtrelor afectează percepția de sine.
51% dintre utilizatorii de filtre pe social media s-au simțit presați să le folosească din cauza standardelor sociale, arată un studiu Reveal Marketing Research. Cercetarea e făcută pentru a înțelege mai bine motivele și frecvența utilizării filtrelor și aplicațiilor de editare. Rezultatele arată că tinerii între 18-34 ani sunt cei mai frecvenți utilizatori, cu un procent de 45% care recurg la diferite instrumente.
Cât de des folosesc tinerii filtre pe social media?
1 din 2 români postează cel puțin o dată pe săptămână pe social media, iar 30% dintre aceștia folosesc filtre sau aplicații de editare a conținutului.
E un obicei frecvent în rândul tinerilor între 18-34 ani. Cele mai importante motive sunt dorința de a arăta mai atractiv (63%) și îmbunătățirea calității fotografiilor sau videoclipurilor (49%).
Aproape jumătate dintre utilizatori au declarat că s-au simțit presați să editeze conținutul din cauza standardelor sociale, fenomen mai frecvent întâlnit la cei între 35-44 ani.
În ceea ce privește tipurile de conținut postat, 56% dintre români preferă să publice fotografii cu peisaje sau aspecte din jur, fără a apărea în acestea. Selfie-urile sunt extrem de populare în rândul aceleași generații, iar 76% dintre tinerii între 18-24 ani postează astfel de imagini.
De asemenea, 35% dintre români postează fotografii împreună cu alte persoane, mai ales tinerii între 18-24 ani (69%) și 25-34 ani (46%).
Filtrele cele mai utilizate sunt cele coloristice, urmate de filtrele de înfrumusețare și cele tematice. Se observă diferențe între genuri: bărbații le preferă pe cele coloristice, iar femeile filtrele de înfrumusețare. În plus, 66% dintre utilizatori aplică filtre ocazional, iar 23% le folosesc la fiecare postare, în special tinerii și persoanele cu venituri mari.
Studiul mai arată că mai mult de jumătate dintre români consideră că folosirea excesivă a filtrelor poate avea un impact negativ asupra percepției de sine, un efect resimțit mai intens de femei (67%) comparativ cu bărbații (58%). De asemenea, 8 din 10 români sunt de acord că filtrele pot afecta negativ percepția despre propria persoană.