În trending. Ce subiecte au dezbătut românii în ultima săptămână pe social media

În timp ce peste tot în lume se discută de războaie, sau despre schimbările climatice, românii au dezbătut și alte subiecte de-a lungul săptămânii pe platformele de social media.

Cele mai discutate subiecte au fost legate de interzicerea plăților cash și despre diferite gale de lupte intre influenceri. Începutul de săptămână a fost marcat pe Insta de moartea actorului Matthew Perry. Utilizatorii platformei și-au arătat tristețea față de această tragedie prin diferite comentarii și poze cu actorul.

Alt subiect de interes pentru români a fost cel de-al optulea balon de aur câștigat de Messi.

La mijlocul săptămânii s-au împlinit 8 ani de la tragedia Colectiv, iar reacțiile pe instagram nu au întârziat să apară. Au fost transmise multe mesaje puternice urmate de poze și filmulețe de la tragicul eveniment.

La final de săptămână, românii au acordat atenție trofeului mondial World Winner 2023 pe care motanul din România pe nume Elros l-a câștigat în cadrul uneia dintre cele mai cunoscute expoziții de pisici din lume.

Pe Facebook, subiectul care a strâns cele mai multe reacții și care este și acum cel mai discutat de românii săptămâna aceasta este subiectul legat de interzicerea plăților cash. Subiectul a strâns multe comentarii negative din partea utilizatorilor.

Pe X, fostul Twitter românesc, hashtag-ul #Moldova este în tendințe, cu postări despre cuplul din Moldova care a fost arestat în Franța după ce a fost prins de autoritățile franceze când desenau Steaua lui David pe pereți.

Citește și:

Exit mobile version