- Într-o şedinţă generală, Mark Zuckerberg le-a spus angajaţilor Facebook că nu au nevoie de vaccinul anti-Covid pentru a reveni la birou
- Totodată, Zuckerberg le-a transmis că abia aşteaptă să se vaccineze
- Angajaţii Facebook vor reveni la birou în luna iulie, cel mai devreme
CEO-ul Facebook Mark Zuckerberg le-a transmis angajaţilor, într-o şedinţă virtuală, că nu le va cere să se vaccineze anti-Covid pentru a putea reveni la birou, relatează Business Insider.
„Birourile noastre din SUA rămân închise şi nu ne aşteptăm să le deschidem înainte ca vaccinurile anti-Covid să fie disponibile la scară largă. Zuckerberg a spus că are încredere în vaccin şi abia aşteaptă să se vaccineze”, a declarat un reprezentant al platformei.
Zuckerberg este de acord cu vaccinurile anti-Covid într-un interviu cu Dr. Anthony Fauci, în timpul unui live stream pe Facebook. De asemenea, el a spus că Facebook a luat legătura cu viitoarea administraţie Biden pentru a da o mână de ajutor în stoparea pandemiei.
Marea Britanie a început să vaccineze populaţia împotriva Covid-19, iar o comisie de experţi din Statele Unite au autorizat vaccinul de la Pfizer şi BioNTech.