• Parlamentul britanic va bloca TikTok pe toate dispozitivele parlamentare.
  • Aplicația chineză de partajare nu va mai putea fi accesată prin WiFi-ul parlamentului și de pe dispozitivele emise de acesta.
  • Săptămâna trecută, aplicația a fost interzisă pe telefoanele guvernului britanic.

TikTok va fi interzis pe toate dispozitivele utilizate de membrii parlamentului britanic și pe rețeaua extinsă a parlamentului, invocând motive de securitate cibernetică.

Prin urmare, aplicația chineză de partajare video nu va mai putea fi accesată prin WiFi-ul parlamentului și de pe dispozitivele emise de acesta scrie Sky News.

,,În urma deciziei guvernului de a interzice TikTok pe dispozitivele guvernamentale, comisiile Camerei Comunelor și ale Lorzilor au decis ca TikTok să fie blocată pe toate dispozitivele parlamentare și pe rețeaua parlamentară mai largă” , a declarat purtătorul de cuvânt.

Recomandări

AVERTISMENTUL LUI PUTIN CĂTRE OCCIDENT
CUM DEVII MAI PRODUCTIV LA MUNCĂ
ZIUA MONDIALĂ A RECICLĂRII
CUM VA FI VIAȚA ÎN WOVEN CITY
BIDEN FACE BANI PENTRU CAMPANIE
MACRON VA CERE ÎNCETAREA FOCULUI ÎN UCRAINA

,,Securitatea cibernetică este o prioritate de top pentru parlament” .

Această măsură a fost luată în contextul în care șeful TikTok se confruntă cu întrebări referitoare la securitatea cibernetică în Congresul american, iar săptămâna trecută, guvernul britanic a interzis utilizarea aplicației pe telefoanele sale.

Recent, BBC și-a îndemnat personalul să șteargă aplicația de socializare TikTok, deținută de chinezi, de pe telefoanele mobile ale companiilor. În instrucțiunile pentru personalul BBC, difuzate duminică, se arată următoarele: „Nu recomandăm instalarea TikTok pe un dispozitiv corporativ BBC decât dacă există un motiv justificat de afaceri. Dacă nu aveți nevoie de TikTok din motive de afaceri, TikTok ar trebui să fie șters”.

Măsura vine după ce guvernul britanic a interzis aplicația pe telefoanele emise de guvern, pe fondul temerilor că datele sensibile ar putea fi accesate de guvernul chinez, din cauza faptului că aceasta este deținută de compania chineză de internet ByteDance.

Explicând mișcarea, îndrumătorul BBC a spus: „Decizia se bazează pe preocupările exprimate de autoritățile guvernamentale din întreaga lume cu privire la confidențialitatea și securitatea datelor”. BBC le-a cerut angajaților care au TikTok pe telefoanele personale, dar care folosesc aceste dispozitive și din motive profesionale, să contacteze echipa de securitate a informațiilor din cadrul organizației pentru a discuta despre „tipul de informații BBC cu care lucrați”.

Un purtător de cuvânt al BBC a declarat: „BBC ia incredibil de în serios siguranța și securitatea sistemelor noastre, a datelor și a oamenilor. Examinăm în mod constant activitatea pe platformele terților – inclusiv TikTok – și vom continua să facem acest lucru”.