Pogba nu s-a putut abține! Francezul i-a copiat gestul lui Ronaldo, dar cu berea

Paul Pogba, cel care a fost numit omul meciului în „finala din grupe” dintre Franța și Germania, a ținut să rămână în centrul atenției și după fluierul de final.

Întru gest asemănător cu cel al lui Cristiano Ronaldo, francezul a înlăturat și el o sticlă din fața lui, în timpul conferinței de presă de după meci. De această dată, nu a dat la o parte o sticlă de Coca-Cola, ci de Heineken.

Se cunoaște faptul că Paul Pogba este musulman, iar în această religie alcoolul este interzis. Dar, în același timp, berea dată la o parte de francez este fără alcool. Coca-Cola nu a luat nicio măsură împotriva lui Cristiano Ronaldo, deși au pierdut aproximativ 4 miliarde de euro din cauza gestului său. Compania a declarat doar că „toată lumea are dreptul să aibă preferințe la băuturi”.

Totuși, rămâne de văzut cum va reacționa și Heineken, mai ales că, precum Coca-Cola, a plătit mulți bani pentru ca acea sticlă să fie acolo. Este posibil ca francezul să fie amendat, dar mai mult ca sigur nu contează asta pentru el. A fost în centrul atenției, atât în timpul meciului, prin driblingurile sale creative, cât și după ce acesta s-a terminat, la conferința de presă.

Exit mobile version