• Grupul de Comunicare Strategică a atras luni atenţia asupra unor informaţii false puse în circulaţie în limba română, de pe platforme găzduite în Federaţia Rusă.
  • Este vorba de un articol în care se menţionează că 250 de cadavre ale unor persoane ce au murit din cauza Covid-19 au fost depozitate într-un tir, depistat în Bucureşti.
  • Potrivit GCS, articolul este ilustrat cu o imagine din 2018, din Guadalajara (Mexic).

O știre falsă despre un tir care depozita cadavrele unor persoane decedate din cauza coronavirusului este propagată pe rețelele de socializare de pe platforme găzduite în Rusia.

Luni, Grupul de Comunicare Strategică a atras atenţia asupra unor informaţii false puse în circulaţie în limba română, de pe platforme găzduite în Federaţia Rusă. 
 

„Este cazul site-ului http://antenanews.xyz/, care obligă utilizatorul, pentru a putea citi conţinutul materialelor, să distribuie materialele prin intermediul Facebook. Între articolele promovate se numără cel cu următorul titlu, care este previzualizat pe platforma de socializare: „UN TIR PLIN CU CADAVRE A FOST DEPISTAT AZI DIMINEAŢĂ ÎN CAPITALĂ! 250 DE PERSOANE SE PRESUPUNE CĂ TOŢI SUNT MORŢI DE СОVID”, scrie în comunicatul GCS. 

Recomandări

ALTMAN PORNEȘTE RĂZBOIUL CU GOOGLE
100 LIDERI MONDIALI DAU STARTUL JO
CE ÎNSEAMNĂ TULBURAREA ARFID?
CE ESTE TULBURAREA ARFID?
CE DESTINAȚII VIZITEZI VARA ASTA?
UNDE CONDUCI ÎN WEEKEND?

În articol se menţionează că cele 250 de cadavre ale unor persoane ce au murit din cauza noului virus au fost plasate într-un tir, în condiţiile în care morgile sunt deja pline. 
 

„250 de cadavre au plecat la drum într-un tir! Nu sunt gunoaie, au nume! Valul de virus ce loveste tara noastra de ceva vreme, a atins cote incredibile: morgile au ajuns să fie pline, iar spitalele ţin cadavrele în camioane frigorifice. Azi dimineata, un tir cu 250 de corpuri puse în saci de plastic, a plecat la drum prin capitala, unde se indrepta acesta deocamdata nu se cunoaste. Soferul a fist retinut pentru 72 de ore, politia a deschis un dosar pe acest caz, urmeaza a fi stabilite toate circumstantele incidentului. Autoritatile inca nu au venit cu o explicatie…”, scriu autorii articolului. 

Potrivit GCS, articolul este ilustrat cu o imagine din 2018, din Guadalajara (Mexic), în care este surprinsă partea din spate a unor camioane frigorifice în care se află cadavre învelite în folii negre de plastic.
 

„Precizăm faptul că aceste informaţii prezentate în articol sunt complet false! Facem apel ca acest tip de articole să NU fie distribuite pe paginile de socializare întrucât o astfel de conduită contribuie la răspândirea de informaţii false şi determină comportamente sociale nejustificate. Totodată, încurajăm populaţia să se informeze doar din surse oficiale”, mai scrie în comunicatul Grupului de Comunicare Strategică.