• Twitter a început să testeze o funcție care presupune o serie de tweet-uri care se autodistrug după 24 de ore, concept popularizat în mediul online de aplicația Snapchat, scrie
  • Twitter a transmis că noua funcție este pentru „gândurile trecătoare”
  • Numite “fleets”, aceste postări vor dispărea la 24 de ore după ce au fost postate și nu vor putea fi distribuite de alți utilizatori și nici comentate public

„Unul dintre lucrurile unice despre Twitter este că feed-ul este alimentat de oamenii care își publică gândurile în mod deschis, prin intermediul tweet-urilor. Dar distribuirea gândurilor în public poate fi intimidantă!”, a scris într-o postare, Kayvon Beykpour, șeful de proiecte al Twitter.

„Am ascultat acest feedback și am lucrat pentru a crea noi produse care să abordeze unele dintre anxietățile care îi împiedică pe oameni să vorbească pe Twitter”, a continuat Beykpour.

Funcția va fi testată mai întâi în Brazilia, „una dintre țările în care oamenii vorbesc cel mai mult pe Twitter”, a spus compania, citată de Variety.

Recomandări

CÂND ADERĂ MOLDOVA LA UE
CUM ÎNVINGE EUROPA CRIZA ENERGETICĂ
PRĂBUȘIREA PODULUI DIN BALTIMORE
CILLIAN MURPHY DEVINE VEGAN
GOSLING ÎȘI FACE COMPANIE DE PRODUCȚIE
ROTAȚIA PĂMÂNTULUI A ÎNCETINIT

Potrivit Twitter, un sondaj inițial asupra utilizatorilor a arătat că se vor simți mai confortabil „să distribuie gândurile de zi cu zi” dacă dispar după 24 de ore.

La fel ca tweet-urile clasice, „fleets” se bazează în principal pe text, dar puteți include și videoclipuri, GIF-uri sau fotografii. Ele vor apărea în partea de sus a paginii de pornire și vor fi vizibile doar urmăritorilor. Alți utilizatori pot răspunde la aceste postări prin mesaje private sau cu un emoji.